Un mecanic de locomotivă a fost duşmanul şoferilor marţi dimineaţa. El a oprit trenul în staţia din oraşul Dumbrăveni (jud. Sibiu), iar maşinile care au vrut să intre sau să iasă din oraş nu au mai putut trece de calea ferată.
Poliţiştii au găsit rapid soluţii de ocolire a trenului, prin alte localităţi şi toată lumea s-a grăbit să arate cu degetul spre mecanicul de locomotivă, când, de fapt, vina nu i-a aparţinut.
Se pare că la mijloc a fost o eroare de comunicare. Mecanicul îşi terminase tura de lucru, iar operatorul CFR Infrastructură i-a dat semnalul să se oprească în staţia Dumbrăveni, care ar fi avut o lungime optimă unde să poată fi oprit trenul în condiţii de siguranţă.
Doar că, pe hârtie, apărea pasajul suprateran de travere, care, în realitate, nu a fost încă finalizat.
„Staţia Dumbrăveni are 730 de metri, trenul - 680, deci nu ar fi fost problemă din acest punct de vedere. Problema a apărut pentru că, pe proiectul de reabilitare a magistalei 300 este prevăzut un pasaj suprateran, care schimbă trecerea la nivel cu calea ferată. Operatorul a ştiut că are staţia de 730, care permite oprirea trenului de 680 dar nu ştia, probabil, că nu există încă pasajul”, a declarat Lucian Ilie, din partea Poliţiei TF Sibiu, care a explicat şi faptul că mecanicul a oprit doar pentru că operatorul i-a dat acest semnal.
Într-un final, trenul a fost dus în staţia Mediaş.