Vazquez a dat-o în bară de atâtea ori, încât lumea a început să râdă de el. Însă mexicanul nu vrea să renunţe la predicţiile sale şi la începutul fiecărui an prezintă tot felul de idei.
Dacă ar fi să ne luăm după „Marele Vrăjitor”, în 2013 Mexicul va deveni un paradis al investitorilor. Ţara va scăpa de probleme şi va înflori din punct de vedere economic.
Pe de altă parte, Barack Obama va avea un an extrem de prost, dar nu la fel de trist precum cel al lui Hugo Chavez, care va muri până în aprilie.
O altă predicţie înfricoşătoare a lui Antonio Vazquez se referă la război. Un nou conflict armat va izbucni în Orientul Mijlociu.
După ce a prezis că Obama va pierde alegerile, Fidel Castro va muri în 2008 şi Germania va câştiga Cupa Mondială în 2006, „vrăjitorul” a devenit mai mult un măscărici. Totuşi, ca să facem haz de situaţie, Vazquez a spus că lumea nu se va sfârşi pe 21 decembrie 2012 şi asta s-a împlinit. Dacă e să ne luăm după această „predicţie”, majoritatea oamenilor de pe planetă ar fi clarvăzători.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat