„De ce se teme George Simion că va fi arestat?”. Răspunsul dat de Claudiu Târziu

 1 comentariu

După ce George Simion a mărturisit că se teme că ar putea fi arestat dacă se va prezenta la proteste, Claudiu Târziu, fost cofondator al AUR, a întrebat dacă acesta știe despre posibile acțiuni ilegale care ar putea necesita intervenția autorităților.

Claudiu Târziu a spus la Antena 3 că a fondat AUR, însă nu mai este membru al formațiunii politice, întrucât aceasta a deviat de la drumul inițial: „Eu am fondat AUR, deci rămân fondator al AUR, nu mai sunt în membru în Partidul AUR, dar actul istoric de a fonda un partid nu mai poate fi schimbat. Acest partid a luat o altă turnură decât mi-aş fi dorit eu, a deviat mult de la drumul pe care l-am gândit”.

Întrebările pe care și le-a pus Claudiu Târziu, după îndemnul la proteste lansat de George Simion

Referitor la violența de limbaj și escaladarea conflictelor, acesta a precizat că „ar trebui să consimţim cu toţii că, dincolo de campaniile electorale, care uneori, sub emoţia de moment, pot aduce nişte exprimări mai abrazive, mai radicale, în restul timpului ar trebui să fim mai îngrijiţi în exprimare şi mai atenţi la ceea ce pot naşte cuvintele”.

Fostul cofondator AUR a subliniat că protestele sunt permise de lege și reprezintă un drept al cetățenilor. „Dacă avem o nemulțumire, putem să ieșim în stradă și să o strigăm”, a declarat el. Totuși, a insistat că manifestațiile trebuie să fie pașnice și fără violență. 

Conform spuselor sale, „trebuie stabilit rolul pe care vrea să-l joace George Simion în cazul acestor proteste, pentru că în afară de a îndemna lumea să protesteze, acesta nu va participa la aceste proteste, invocând posibile măsuri de represiune împotriva sa şi a partidului pe care îl conduce”.

„Eu mă întreb de ce se teme George Simion că va fi arestat? Ştie că se vor întâmpla lucruri care vor necesita intervenţia rapidă şi eficientă a organelor de ordine? Ştie că vor fi acolo acte reprobabile, acte ilegale cu care ar putea fi asociat?”

AUR a organizat zeci de proteste, fără incidente violente, a amintit Târziu

Târziu a amintit că AUR a organizat zeci de proteste, inclusiv în timpul pandemiei, fără incidente violente sau arestări: „Noi am organizat zeci de proteste, inclusiv în perioada pandemiei, când erau anumite restricţii, inclusiv referitor la protestele de stradă, şi le-am organizat şi ne-am asumat, şi nu au fost violente, şi nu a ieşit nimeni, n-a fost nimeni arestat, n-a fost nimeni luat pe sus şi încătuşat pentru acele proteste”.

„De ce se teme, astăzi, George Simion că mâine va exista un protest de pe urma căruia ar putea fi arestat? Ce ştie el şi nu spune public? Dacă este un om politic responsabil, trebuie să facă public. Sau dacă se teme că protestele pot degenera, simţind pulsul celor revoltaţi, că se poate şi asta, atunci să facă public şi asta şi să nu insiste pe aceste proteste, unde s-ar putea să participe oameni nevinovaţi şi să fie prinşi în tot felul de ambuscade şi de manifestări pe care nu se fac vinovaţi neapărat, dar fiind acolo s-ar putea să tragă consecinţele”, a mai afirmat Claudiu Târziu.

„Proteste ieșiți, fraților, ieșiți la proteste. Vă îndemn să ieșiți la proteste pașnice.”, a spus acesta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    AaaBbbCcc 25.05.2025, 12:22

    Desi vorbeste frumos, nu trebuie uitat ca acest tip are o agenda politica care promoveaza idei conservatoare si retrograde.

ALTE ȘTIRI
Imaginea surprinde o persoană care înaintează cu greu printr-o ploaie torențială pe stradă, protejându-se cu o umbrelă albastră sub un cer întunecat.
15:00
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în intervalul 12-25 octombrie 2026
Masini confiscate de politia de frontiera în weekendul 10-11 octombrie 2026
14:09
Trei șoferi români au rămas în weekend fără mașinile de peste 81.000 de euro. Ce au descoperit polițiștii de frontieră
MONDEN
Aaron Sorkin, Mikey Madison si Jeremy Allen White
15:37
„The Social Reckoning”, eșec la box-office. Noul film despre scandalurile Facebook, scris de Aaron Sorkin, a debutat cu încasări dezamăgitoare
Dan Negru | sursa foto: Facebook
15:23
Cum au apărut Dan Negru și soția sa, Codruța, în biserică: „De aici vine rolul nașului”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu după discuțiile și consultările de la sediul USR. Sursa foto: Vlad Chirea / Libertatea
Analiză
15:58
Cacealmaua partidelor pentru (re)venirea la guvernare. Luca Niculescu, prim-ministrul desemnat al nimănui
Sorin Grindeanu în timpul unei conferințe de presă la sediul PSD
14:55
PSD condiționează votul pentru Guvernul Luca Niculescu dacă acesta reușeste să convingă PNL și UDMR să-l sprijine
Ultimele știri
16:37
Cercetătorii Robert Hall și Michael Woodford au câștigat Premiul Nobel pentru Economie, pentru activitatea privind stabilizarea macroeconomică
Analiză
16:35
Dosarul Peșchir. Cum a fost manipulat electoratul în favoarea lui Călin Georgescu
Exclusiv
16:31
Andrew Barabancea, detalii despre momentul în care a suferit un infarct: „Multe lucruri mărunte”
16:09
Directorul unui oficiu poștal este acuzat că a furat 150.000 de euro de la un cuplu de pensionari, în Italia
TRENDING
08:19
Închiderea balconului sau unirea cu sufrageria fără autorizație dublează impozitul pe apartament din 2026
08:19
Departamentul de Stat al SUA, somat să facă publice detaliile călătoriei ambasadoarei Guilfoyle în România și presupusa implicare în căderea Guvernului Bolojan
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
11:00
Ce salarii se câștigă în renovări și amenajări interioare. Cât primesc un zugrav vs un instalator vs un tâmplar
Ochi albastru machiaj cu tus
15:00
Cum să aplici corect tușul de ochi. Ghid pentru începători în funcție de forma ochilor
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți albaștri și cu o pălărie stă întins pe sparte, pe o plajă, cu fața spre ocean
14:00
Cele 10 plaje din Europa unde e suficient de cald în octombrie și poți face plajă ca în plin sezon
catalina-moinescu-fondatoare-clinica-upmedical
Interviu
13:36
Cum se schimbă medicina estetică în 2026. Dr. Cătălina Moinescu explică de ce românii renunță la volumizările exagerate și aleg terapiile regenerative
o persoană care folosește un laptop pentru a efectua o rezervare online, ținând un card de credit într-o mână și tastând cu cealaltă
13:14
7 tipuri de vacanțe ideale pentru cei care urăsc să își planifice călătoriile, recomandate de experții în turism
Arilje, Serbia
12:23
A găsit un cufăr vechi în pod, iar când a văzut ce era înăuntru, a rămas fără cuvinte și a vândut casa în mai puțin de 10 zile
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Grupul Ahold Delhaize, proprietarul rețelelor Mega Image și Profi, se confruntă cu o problemă de securitate cibernetică. Foto: Profimedia
13:52
Mega Image și Profi atacate cibernetic: magazinele rămân deschise, ce se întâmplă cu cumpărăturile
S-a deschis pasajul DN3 de pe A0
13:27
S-a deschis pasajul DN3 peste A0, ultima piedică majoră în calea loturilor 3 și 4 de pe autostradă
Femeie ascunsa intr-un camion
13:06
Cum a fugit o româncă de 28 de ani din România lui Ceaușescu ascunsă în camionul logodnicului
Un TIR care circulă pe șosea
12:53
Aplicația TollRo continuă să facă probleme: segmente de drum lipsă și timpi uriași de așteptare. Ce vor transportatorii
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
11:40
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
10:25
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru