CNA cere NașulTV să demonstreze că există „tuneluri secrete în Bucegi, care duc către alte continente”, afirmație dintr-o emisiune. „Dacă cineva vă împiedică în orice fel, ne spuneți”

 28 comentarii

Membrii CNA au analizat o emisiune din 5 mai a postului NașulTV, în care invitatul Sacha Stone, influencer britanic cunoscut pentru promovarea teoriilor conspirației, a afirmat că are imagini din interiorul munților Bucegi, unde există „tuneluri de mari dimensiuni”. Ședința s-a terminat fără nicio decizie privind vreo posibilă sancțiune, ci cu o amânare de două săptămâni, perioadă în care reprezentanții postului TV au fost trimiși să caute „spectaculoasele dovezi” privind „tunelurile și piramidele din Bucegi“.

CNA a analizat o emisiune din 5 mai a postului NașulTV, în care invitatul Sacha Stone, influencer britanic cunoscut pentru promovarea teoriilor conspirației, a susținut că are imagini din interiorul munților Bucegi, România unde există „tuneluri de mari dimensiuni”.

„Pot să îndrăznesc? Nu e ușor să formulez întrebări”, a început Mircea Toma. „Ați privit liniștită la declarațiile invitatului dumneavoastră, adică nu ați fost îngrijorată de informațiile pe care producea?”, a continuat membrul CNA, potrivit înregistrării ședinței CNA din 5 mai.

În replică, reprezentanta postului, Gabriela Calițescu, a spus că toate afirmațiile au fost făcute de invitatul Sasha Stone și că „au la bază cercetarea lui, nu cred că e relevant cum privesc eu lucrurile”.

„Nu, dar ați aflat în emisiune că în Bucegi sunt tuneluri foarte lungi, construcții spectaculoase făcute de extratereștri”, a continuat Mircea Toma.

„Am făcut și eu o căutare pe internet și am văzut nenumărate documentare, personal nu am fost acolo să certific dacă așa este”, a declarat reprezentata postului.

„Eu cred că ați da o lovitură de presă dacă ați face o emisiune de acolo”, a răspuns Monica Gubernat, președintă CNA, moment în care Mircea Toma a zâmbit, iar reprezentanta NașulTV a acuzat că „nu i se permite accesul”.

„Cine nu vă permite, că vă ajutăm noi să vi se asigure intrarea, dacă aveți nevoie”, răspunde Monica Gubernat.

„CNA adresează un apel tuturor autorităților relevante să nu împiedice accesul ziariștilor”

Apoi Mircea Toma spune că este „o idee excelentă”. „Eu chiar propun sa amânăm cu 2 săptămâni această decizie. Vă sprijinim, verificați în teren, în Bucegi, tunelurile. Dacă cineva vă împiedică în orice fel, ne spuneți că noi avem calitatea de a proteja accesul la informație în interes public. Suntem alături de dumneavoastră pentru a ne aduce senzaționale și spectaculoase dovezi, care și mie mi se pare că ar fi un lucru criminal ca să nu afle românii ce au în propria tară, în inima Bucegilor: tuneluri și piramide. Așteptăm 2 săptămâni ca să faceți această spectaculoasă descoperire”, a propus Mircea Toma. Propunerea sa a fost inclusiv întâmpinată cu zâmbete din partea altor membri ai CNA.

În replică, Gabriela Calițescu a replicat că va merge în Bucegi, iar membrii CNA au aprobat o amânare de două săptămâni privind decizia CNA pe emisiunea din 5 mai.

Ulterior, CNA a emis un comunicat de presă în care face un apel la toate autoritățile relevante pentru a permite accesul jurnaliștilor NașulTV la „tunelurile din Bucegi”.

„Consiliul a decis, în unanimitate, să amâne analiza emisiunii cu două săptămâni pentru a permite echipei de ziariști de la Nașul TV să verifice la fața locului existența tunelurilor și a construcțiilor din interiorul acestora. În virtutea rolului său de apărător al libertății de exprimare și al liberului acces la informații de interes public, CNA adresează un apel tuturor autorităților relevante să nu împiedice accesul ziariștilor în tunelurile secrete din Bucegi”, a transmis CNA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (28)
  • Avatar comentarii

    Neminem 23.08.2023, 23:44

    Alo, bai CNA, ce te bagi tu? Apoi ce o sa ceri urmatoarea data, sa demonstreze BOR ca Dumbezeu exista?! E un tunel tridimensional care duce la piramide in Egipt. Toata lumea stie asta in Romania.

  • Avatar comentarii

    Neminem 23.08.2023, 23:50

    Tunelul nu e de mari dimensiuni. ??‍♀️ E tridimentional, adica 3D. Bing sigur incape pe acolo. Iese in Egipt, la piramide. Toata lumea stie asta in Romania deja.

  • Avatar comentarii

    Daniel9090 24.08.2023, 00:37

    Și marmota invelea ciocolata

  • Avatar comentarii

    flamingo 24.08.2023, 01:07

    Asta e o idee SF preluata dintr-o carte SF scrisa de Radu Cinamar " Viitor cu cap de mort" , Radu Cinamar fiind un pseudonim, autorul necunoscut , poate chiar tipul cu asa zisa documentare este autorul , mai știi!?

  • Avatar comentarii

    Ion3laClaudia 24.08.2023, 02:19

    Interesant

ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
07:05
Incendiu la o conductă de gaze din Siria, după o explozie. Autoritățile susțin că a fost „un act de sabotaj”
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul mini-reactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
06:45
Ce spune despre personalitatea ta o mașină murdară. Concluziile surprinzătoare ale psihologilor
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză