Scandalul Revelionului de la TVR cu Mihăescu și Pietreanu, după ce Iohannis a fost interpretat spunând: „În 2021 tre’ să fii tare bou să mai stai închis în casă!”

Comentează
Arhiva foto

Membra CNA Dorina Rusu a reclamat ”spectacolul grotesc” al Revelionului organizat de doi foști membri ai grupului ”Vacanța mare”. Libertatea a urmărit emisiunea și publică ceea ce s-a spus în ea. Emisiunea a conținut critici, firești și binevenite într-o democrație, la adresa politicienilor de la Putere, inclusiv la adresa lui Klaus Iohannis, și, în același timp, momente vulgare sau care i-au ironizat pe cei care respectă măsurile anti-COVID. Audiența TVR de Anul Nou a fost de jumătate de milion de oameni.

În prima noapte nu putui să-i spui măcar o vorbă. Și tare mult mi-aș fi dorit să-i bag un lemn în sobă.Vers cântat de Dan Bittman:

Anul 2021 va fi Anul Bivolului în calendarul chinezesc. Sau Anul Boului în calendarul românesc. Tre’ să fii tare bou să mai stai închis în casă!”

Discursul de aproape de miezul nopții la TVR:

  • Conflict deschis după Revelionul TVR cu Mihăescu și Pietreanu: "Televiziunea publică a dat un spectacol grotesc" & "Au promovat prostul gust, vulgaritatea, mârlănia, mitocănia"
  • O emisiune din programul de Revelion al Televiziunii Române a creat o serie de comentarii și reacții dure din partea Dorinei Rusu, membru al CNA. Fosta jurnalistă s-a autosesizat după cele aproape două ore cu Mugur Mihăescu și Radu Pietreanu.

În noaptea dintre ani, de la ora 23:00, TVR a avut o emisiune "Revelion la mine acas" cu Mugur Mihăescu și Radu Pietreanu. În emisiune s-au mai aflat Dan Bittman, dar și actorul George Tănase. Show-ul acestora a durat aproape două ore.

Emisiunea a început cu o melodie parodie la adresa lui Marcel Vela, Raed Arafat și Klaus Iohannis. Bittman și Mihăescu sunt două dintre cele mai cunoscute persoane publice din România care în ultima perioadă au fost împotriva măsurilor luate de autorități, fiind critici principali pe toate rețelele de socializare, dar și la televizor.

Foto

„Vreu tone de beutură să ne dați, cisterne de beutură”

În rol și-au intrat personajele din Vacanța Mare, Leana și Costel, iar cei doi au avut dialoguri pline de violență. "Când mă bați cu lanțul de la câine să dai cu partea cu câinele, nu cu partea cu cotețul".

"Vreu tone de beutură să ne dați, cisterne de beutură, trenuri marfare cu beutură. Mi se usucă gura. Dacă nu ne dați beutură stăm ca idioții și nu spunem nicio glumă! Dați-ne beutură!", a mai spus Mihăescu.

Radu Pietreanu a venit cu glume despre ”șmecheria” oltenilor: "De Revelion oltenii taie porcul. De Crăciun l-au tăiat pe al vecinului". Apoi a interpretat o piesă care suna astfel: "Am o dilemă foarte stresantă să-mi iau nevastă, să-mi iau amantă. Dacă vin la dânsa beat se bucură că-s bun la pat. Amanta nu mă face prost. Amanta e ca și sclava mea".

„Televiziunea publică a dat un spectacol grotesc”

Dorina Rusu, membru CNA. Foto: Agerpres

Dorina Rusu, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a anunțat într-un comunicat că s-a autosesizat în legătură cu emisiunea de Revelion de la TVR 1 și va propune analiza ei într-o ședință a CNA.

"În noaptea de Revelion, televiziunea publică publică a dat un spectacol grotesc, care a încălcat nu numai legile bunului-gust şi pe cele ale bunului-simț, ci şi legislaţia audiovizualului", este mesajul de început al membrului CNA.

"În emisiunea de la TVR nu este vorba doar despre nişte glume proaste la adresa autorităţilor care gestionează criza generată de pandemie, ci despre faptul că televiziunea publică, într-un moment din an în care foarte mulţi oameni se uită la televizor, ia în derâdere regulile de protecţie anti-coronavirus, ba chiar instigă la nerespectarea lor. Acesta a fost încă unul dintre momentele – deloc rare, din păcate – în care TVR şi-a abandonat misiunea publică", a scris Dorina Rusu.

<strong>Dorina Rusu a fost numită la CNA de către instituția prezidențială, în primul mandat al lui Klaus Iohannis. </strong>

„Au promovat prostul gust, vulgaritatea, mârlănia, mitocănia”

Și actrița Nuami Dinescu a reacționat după Revelionul TVR. "Într-un an în care artiștii, actorii, regizorii, scenariștii, în mod deosebit, au șomat pur și simplu un an, să dai programul de Revelion, de la ora 23 pe mâna unor oameni lipsiți de profesionalism, de umor, de talent, de emoție, care au promovat prostul gust, vulgaritatea, mârlănia, mitocănia, lipsa de respect, lipsa de emoție, mi se pare absolut de neînțeles. E inadmisibil să lași grosolănia să se manifeste în toată splendoarea ei pe postul național. Fără supărare, a fost o mizerie. Nu știu cine a girat-o, nici nu mă interesează", a scris aceasta pe Facebook.

„Tre’ să fii tare bou să mai stai închis în casă!”

Programul TVR a continuat, iar aproape de miezul nopții, Mihăescu a intervenit: "Doamnelor și domnilor, breaking news! Nici în noaptea de Anul Nou nu suntem lăsați, de la Cotroceni vorbește ăla. Știți voi...". Rolul președintelui Klaus Iohannis fiind luat de actorul George Tănase. Ce a spus acesta.

  • „Știu că nu aveți chef de mine, dar așa cum v-am obișnuit apar în fața voastră ori de câte ori am un prompter sau niște foi de pe care să citesc. Fie ca 2016… Suntem deja în 2021? Doamne, cum zboară timpul! Mai ieri îmi cumpăram primele 6 case și iată, acum nu mai locuiesc în ele, pentru că mi-am luat altele”
  • „2020 a fost un an al încercărilor, în sensul în care fiecare a încercat să se descurce cum poate. Unii au agonisit, alții nu. Unii au mâncat, alții nu. Ne-am petrecut toți anul închiși. Anul 2021 va fi Anul Bivolului în calendarul chinezesc. Sau Anul Boului în calendarul românesc. Tre’ să fii tare bou să mai stai închis în casă!”
  • „Să sperăm că anul 2021 va fi un an prosper, plin de autostrăzi, de locuri de muncă în Germania, că în Anglia n-o să mai puteți pleca! În calitate de conducător al acestei țări, vă asigur că în 2021 voi posta mult mai des pe Facebook. Însă am rugămintea ca și voi să mai dați Share din când în când, să ajungă mesajul meu la toată lumea”
  • „Sunt trist, dragii mei români. Am rămas singur în această noapte specială. Carmen s-a culcat, Ludovic cine știe pe unde mai dansează. Doamna Merkel nu mi-a trimis nici măcar un mesaj cu fie ca... Mi-aș fi dorit să fi făcut și eu Revelionul cu alți președinți, dar nu m-au sunat. Ei mă sună doar când au nevoie de ceva de la mine: «Klaus, n-ai și tu niște păduri?», «Klaus, nu ne dai nouă Roșia Montană?». Uneori așa îmi vine să-i înjur în germană!”.

„Textele - o mizerie, interpretarea - penibilă!”

Jurnalista Ondine Gherguţ a reacționat și ea, după Revelionul TVR: "Textele - o mizerie, interpretarea - penibilă! O suită de scălămbăieli pline de vulgaritate. Grav a fost că prin unul dintre mesajele de pe TVR am fost făcuți «boi» pentru că respectăm restricțiile impuse pentru combaterea coronavirusului. TVR și-a bătut joc de sănătatea noastră, de viața noastră, în contextul în care se cheltuie zeci de milioane de euro din banii noștri pentru publicitate pe televiziuni pentru a convinge populația să respecte regulile de protecție".

Andrei Partoș, jurnalist, a scris pe Facebook, după programul postului public: "TVR a omis ora exactă. La ce bun un Post Public? Cânta Bittman. Cum să-l întrerupi?".

În timp ce Iulian Bulai, președintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, a notat: "La TVR1 a fost un show de prost gust. TVR trebuie să fie reformat sau să fie desființat. Alte opțiuni nu avem. Eu susțin prima variantă. Și lupt pentru asta".

Domn căpitan, îmi ziceți și mie un banc să-l zic la niște fraieri?Replică a lui Mugur Mihăescu:

Cu 50.000 de euro i-a plătit TVR pe cei doi

Paginademedia.ro a prezentat zilele trecute sumele pe care le-au încasat Mugur Mihăescu și Radu Pietreanu.

Potrivit informațiilor, Mugur Mihăescu a primit printr-un contract de drepturi de autor, de 52.000 de lei brut (adică 10.700 de euro). Iar Radu Pietreanu a ajuns la o înțelegere cu TVR, la 53.000 de lei brut (aproape 11.000 de euro). Mai mult, s-a mai încheiat un contract cu firma de producție a celor doi de 24.800 de euro, sumă la care se adaugă TVA.

509.000 de telespectatori s-au uitat pe TVR 1 în noaptea de Revelion, în intervalul orar 22:00-02:00, la nivel național.

ÎNTREGUL PROGRAM CU MIHĂESCU ȘI PIETREANU:

 https://www.youtube.com/watch?v=60hMjhcYJyM&feature=emb_title 
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Valentin Ceausescu, son of former communist dictator Nicolae Ceausescu, speaks during an interview with the Associated Press in Bucharest, Romania, on Nov. 24, 2010. For most Romanians, communism has long been synonymous with fear and repression. But as the country enters a third year of economic turmoil, many yearn for the security blanket of a system they overthrew a generation ago.,Image: 595806426, License: Rights-managed, Restrictions: This content is intended for editorial use only. For other uses, additional clearances may be required., Model Release: no, Pictured: Nicolae Ceausescu
5 sept.
Valentin Ceaușescu a apărut alături de eroii de la Sevilla. Cum arată fiul fostului dictator și împreună cu cine s-a afișat la un restaurant din București
Furtună cu fulgere, pe cer, cu nori negri
5 sept.
Vijelii, ploi torențiale și grindină sâmbătă seară în patru județe: duminică se răcorește la munte
MONDEN
Arhiva foto
Exclusiv
5 sept.
Ce pont a primit Gabi Torje de la Gabi Tamaș, câștigătorul Asia Express 2025, înainte de plecarea în Uzbekistan și China
Arhiva foto
5 sept.
Unde poți vedea Insula Iubirii LIVE. Lista teraselor și localurilor din București care difuzează emisiunea pe ecran uriaș
POLITIC
Vicepremierul Oana Gheorghiu, în timpul unei conferințe de presă în Guvernul României
5 sept.
Oana Gheorghiu, despre un posibil guvern PSD: „Vai, vai, dar câtă grijă față de țărișoară s-a descoperit brusc!”
Arhiva foto
5 sept.
Cine este Ignatie Trif, episcopul Hușilor care i-a interzis lui Călin Georgescu acțiunile politice în biserici
Ultimele știri
5 sept.
Vladimir Putin i-a primit pe emisarii lui Trump și le-a spus că vrea să colaboreze cu președintele SUA, dar și-a menținut poziția în privința Ucrainei
5 sept.
Dinamo a învins FCSB cu 2-1: Pascual a marcat de două ori în marele derby al fotbalului românesc în etapa a 8-a din Superligă
5 sept.
Adevărul din spatele hărților lumii și erorile care ne schimbă percepția asupra Pământului
5 sept.
Elevii claselor a IX-a încep școala fără manuale. Mihai Dimian explică: „Nu sunt finalizate licitațiile”. Cu ce soluție vine ministrul
TRENDING
3 sept.
În 1981, România a construit o locomotivă la Craiova. În 2025 era aproape abandonată, iar bulgarii au readus-o pe șine
2 sept.
Program TV „Insula Iubirii”. În ce zile și la ce oră se difuzează „Insula iubirii” 2026
2 sept.
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
3 sept.
Loto 6/49 din 3 septembrie 2026. Report de peste 3,98 milioane de lei la 6/49, categoria I
O persoană care ține un telefon în mână și deschide aplicația WhatsApp
5 sept.
Mesajul pe WhatsApp care te poate lăsa fără bani chiar înainte de vacanță. Capcana perfectă în care cad turiștii
horoscopul zilei de astăzi 6 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
5 sept.
Horoscop 6 septembrie 2026. Balanțele pot primi unele confirmări, dar pot să apară și noi obstacole în calea unor proiecte profesionale
un bărbat așezat pe un scaun de avion, lângă fereastră, cu fața blurată. El este imobilizat complet de spătarul scaunului cu multiple straturi de bandă adezivă care îi înfășoară pieptul, umerii și gura. Brațele îi sunt fixate de corp, iar încheieturile mâinilor sunt legate împreună cu bandă adezivă și asigurate suplimentar cu un dispozitiv rigid din plastic. Pe pielea brațului vizibil se pot observa câteva zgârieturi.
5 sept.
Un pasager agresiv a fost lipit cu bandă adezivă de scaunul avionului, după ce a făcut scandal: „Nu tolerăm acte de violență la bord”
Vedere aeriană a unui centru comercial plin de viață din Barstow, cu restaurante emblematice precum McDonald's, pe fundalul munților, al cerului senin și al unui tren care trece.
5 sept.
Unul dintre cele mai neobișnuite restaurante McDonald's din lume a fost construit în patru vagoane de tren: „ E locul meu preferat din toate timpurile”
Un cuplu de turiști, îmbrățișați, se bucură de priveliștea panoramică a orizontului din centrul orașului Dubai, Emiratele Arabe Unite
5 sept.
Dubaiul închide campania turistică „A Dubai Invite” după un număr record de 90.000 de cereri și reduceri de 63 de milioane de euro
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kilogram de legume - Sursă foto: Shutterstock.
1 sept.
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kg de legume. Greșeala care îți strică toată zacusca
Un colaj cu turisti in Tunisia
Reportaj
5 sept.
Cum a devenit un oraș-stațiune din Tunisia una dintre destinațiile preferate ale românilor. 40.000 de conaționali și-au petrecut concediile în țara din nordul Africii
Doi șalăi prăjiți pe un pat de cartofi
5 sept.
Cât costă o masă cu șalău, icre de crap, ciorbă de perișoare și hamsie prăjită, în Delta Dunării, la final de sezon
Sediul DNA
5 sept.
Între 600 și 2.500 de euro ar fi costat un examen promovat la Facultatea de Medicină a Universităţii Ovidius: doi asistenţi universitari, reținuți de DNA
Personal medical și agenți de securitate se află la intrarea în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență București.
5 sept.
„Am fost un sac de cartofi abandonat pe un pat”. Experiența de coșmar a unei jurnaliste, internată 6 zile la Spitalul Floreasca din București
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?