Noua formulă a conducerii CNA, din care fac parte patru noi membri: Laura Georgescu, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda şi Florin Gabrea, a fost prezentată joi în cadrul unei conferințe de presă, informează Mediafax.
În același timp, Laura Georgescu a declarat că, ”de 20 de ani, CNA este garantul interesului public”, și că noua conducere ar vrea să aducă o schimbare. Astfel, președintele CNA desemnat pe 28 decembrie a propus ca televiziunile care respectă reglementările legale și care au o contrubuție în educarea publicului vor fi premiate.
”Niciunul dintre membrii CNA nu şi-a dorit să fie procuror, anchetator. Din contră, suntem oameni pozitivi, creativi. Ne costă mult să dăm amenzi. De aceea cred că maximum de eficienţă al instituţiei pe care astăzi încerc să mi-o asum este un an fără amenzi. Şi proba cea mai clară este că acest an va începe cu acordarea unor premii. CNA va acorda premii de excelenţă televiziunilor care înţeleg să îşi asume respectarea reglementărilor legale şi să facă ceva privind educarea gustului publicului”, a punctat Laura Georgescu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro