Vă reamintim că Asociația „Autism România”a transmis o scrisoare de protest, după declarația premierului Viorica Dăncilă.

Ea a spus despre cei care „dezinformează UE” că „sunt autişti”. Afirmația a fost făcută în seara zilei de joi, 15 februarie, la Antena 3, ulterior premierul cerându-și public scuze.

„Încă nu s-a înregistrat o sesizare la CNCD şi am demarat noi autosesizare, deci o procedură din oficiu. (…) Marţi vom organiza citarea şi audierea doamnei prim-ministru, după care vom adopta o hotărâre”, a precizat vineri, 16 februarie, Asztalos Csaba.

El a vorbit şi despre faptul că premierul şi-a cerut scuze ulterior declaraţiei.

„Scuzele unei persoane care e acuzată sau ajunge la concluzia că a săvârşit o discriminare este o circumstanţă care este luată în considerare de regulă la stabilirea unei sancţiuni, cum a fost de exemplu în cazul domnului Mihai Tudose, care şi-a cerut scuze public şi, după declaraţia cu steagurile, Colegiul a luat în considerare aceste scuze”, a arătat preşedintele CNCD.

Premierul Viorica Dăncilă şi-a cerut scuze public pentru declaraţia de joi seară (16 februarie), făcută în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, de la Antena 3, şi a precizat că prin comparaţia făcută nu a dorit să aducă jigniri persoanelor cu tulburări din spectrul autismului.

„Îmi declar sprijinul ferm pentru persoanele cu dizabilităţi, indiferent de natura acestora. Sunt oameni care au nevoie de grija şi de susţinerea noastră. Avem datoria să dovedim înţelegere şi umanitate, să le respectăm drepturile, să le apărăm demnitatea”, a afirmat prim-ministrul Dăncilă.

Şeful Executivului subliniază că doar printr-o atenţie constantă acordată persoanelor cu dizabilităţi se poate contribui la integrarea acestora în societate şi punerea în valoarea a calităţilor lor.

„M-am implicat activ în tot ceea ce înseamnă promovarea şi apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Ca prim-ministru, voi folosi toate pârghiile legale pentru a pune în practică, în cel mai scurt timp, măsuri active destinate rezolvării dificultăţilor pe care le întâmpină semenii noştri”, a subliniat Viorica Dăncilă.

FOTO: Antena 3 – captură video


CITEȘTE ȘI… VIDEO. Președintele Iohannis reacționează în scandalul momentului: ”Niște penali fac o încercare disperată să atace și să discrediteze DNA”

Tudorel Toader: „Voi prezenta un raport în Parlament, joia viitoare, cu referire la activitatea DNA”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.