Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi o nouă avertizare cod portocaliu de furtuni și vijelii, valabilă pentru vestul și nord-vestul țării, de astăzi 15 iulie și până vineri dimineață. În același timp, jumătatea de est a țării este sub cod galben de caniculă.
Potrivit meteorologilor, în perioada 15 iulie, ora 16:00 - 16 iulie, ora 6:00, în judeţele Timiş, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Cluj, Hunedoara, Caraş-Severin, precum şi în zona montană a judeţului Alba vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată.
Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80 - 90 km/h, grindină şi frecvente descărcări electrice.
În același timp, tot pe 15 și 16 iulie, estul țării este sub cod galben de caniculă.
„Indicele temperatură-umezeală va depăși joi pragul critic de 80 de unități în cea mai mare parte a țării, iar vineri, mai ales în regiunile extracarpatice. În aceste regiuni, vremea se va menține caniculară până la sfârșitul săptămânii”, precizează ANM.