O atenționare cod galben de ceață a fost emisă sâmbătă dimineața de Administrația națională de Meteorologie.
Astfel, între orele 08:20 si 11:00, local în zonele joase din judeţele Brașov, Covasna și Harghita, inclusiv drumurile naţionale şi europene, se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române sfătuieşte conducătorii auto care circulă pe drumurile din judeţele afectate de ceaţă, să manifeste prudenţă sporită la volan.