- Astfel, potrivit meteorologilor, până la ora 14:00, în judeţele Prahova şi Buzău sunt estimate averse ce vor cumula local 25 – 30 l/mp. Acestea vor fi însoţite de frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină de mici dimensiuni.
- Fenomene meteo similare sunt prognozate și în zonele de munte din judeţele Vâlcea şi Gorj, dar până la ora 14:30, unde se vor semnala descărcări electrice, intensificări ale vântului, dar şi averse ce vor cumula 25 l/mp.
În aceste condiții, vă reamintim că suntem în plină avertizare meteo de instabilitate atmosferică, în weekendul 17-19 august.
Vezi prognoza meteo pentru perioada 19-26 august și află cum va fi vremea în următoarea săptămână.
Vremea 19 august 2018
- În țară, vremea menține aceleași averse slabe de ploaie însoțite de descărcări electrice, ce vor rămâne cantonate în regiunile intracarpatice ale țării, unde vor cădea pe spații relativ extinse. În restul teritoriului acestea se vor semnala doar izolat, iar Dobrogea va fi complet lipsită de precipitații. Din punct de vedere termic vremea va rămâne caldă, cu temperaturi maxime așteptate de până la 27-32 de grade Celsius în jumătatea nordică a țării și 31-36 de grade în cea sudică.
- În Capitală, cerul se va mențin în mare parte senin și în ultima zi de weekend. Temperaturile se mențin ridicate atât pe parcursul zilei, cât și noaptea. Maximele termice vor atinge 33°C la amiază și 20°C pe timpul nopții. Pe timpul zilei nu sunt așteptate ploi, însă averse vor cădea sub formă de furtună cu fulgere pe timpul nopții.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.
Citește și: VIDEO | Tropaeum Traiani, „certificatul de naştere” al românilor
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_95fa15ed258d45060421a5266d46101b.jpg)
Viva.ro
E căsătorit de 41 de ani cu Dana Năstase, astfel că puțini o mai știu pe PRIMA SOȚIE a lui Adrian Năstase! Toți au amuțit când au aflat ce face femeia în prezent. Au divorțat după numai un an, iar ea a luat decizia radicală
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_131ced81bbc59cd288fed12106d34346.jpg)
Unica.ro
Imagini rare cu fiica Adrianei Iliescu! Nimeni nu a mai văzut-o de mult, iar azi, la 21 de ani, e studentă și s-a transformat într-o tânără superbă și elegantă!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e4caa10817c4befcaf1b1e9b56defdfb.jpg)
Elle.ro
Au spus "DA!" după 25 de ani de relație. Celebrul cuplu s-a căsătorit în cadrul unei ceremonii intime care a avut loc recent. Foto
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_101001928214d9566d05533ba52edaf1.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
O recunoști? 😮O știe toată România, e un nume celebru și e inadmisibil ce a pățit la TV: „Băi, ești prea urâtă, nu te putem filma! Și m-au dat acasă, înțelegi? Și veneam plângând la mama…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a8bdc357d17459f03f6afb64b446dc0b.jpg)
Avantaje.ro
Dieta Regelui! La 77 de ani și în plină luptă cu boala agresivă, Regele Charles are o alimentație ieșită din comun. Ce mănâncă într-o zi obișnuită și pe ce NU pune deloc gura? Nutriționistul a analizat dieta sa
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_abdffa50689e1132b1a06d5fe0f0f982.jpg)
Tvmania.ro
Imagini rare din familia lui Alexandru Sautner! Cum arată soția și cei 3 copii ai juratului de la „Chefi la cuțite”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
Adevarul.ro
„Asta mă enervează, arde-i ouăle și scuipă în ele”: mesajul revoltător găsit de turiști pe bonul unui restaurant din Italia
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_071f5cc9551a82c54ce4aa3f417cbaaf.jpg)
Fanatik.ro
„Am venit cu 500 de oameni”. Război total între fanii lui Dinamo și fostul președinte
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_d036471a7d260b7fca3f313faaaedeec.jpg)
Financiarul.ro
Raportul de la Biroul de Credit poate fi verificat gratuit o dată pe an
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_038474215b212ead7b6c8efa313aa779.jpg)
Elle.ro
Andreea Antonescu face dezvăluiri surprinzătoare despre Andreea Bălan, după ce au rupt legătura. Ce a mărturisit artista: „De ceva timp…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3ce8d29a3a9aed703ed37a0dd7d06689.jpg)
Viva.ro
Răspunsul lui Ilie Bolojan i-a lăsat mască și pe reporteri. A fost întrebat de partenera lui de viață, Ioana Fâșie, iar ce a urmat a generat un val de reacții
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_0fb2a5a8f0f8036c57ca23db8880f895.jpg)
TVMania.ro
WOW! Iulia Pârlea a făcut furori pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar imaginile au strâns imediat reacții.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_096717ef348197602b4150f29079dbfa.jpg)
ObservatorNews.ro
Experiment Observator: Cât timp economisesc, de fapt, şoferii care depăşesc viteza legală
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_c73821ca363a5bf7d4f5d9dece326cf9.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Florin Răducioiu, dragoste complicată cu Janine Sârbu. Cum a aflat că îl înșală: „Despărţirea s-a petrecut într-un fel foarte dur! Nu eu am angajat detectivul, ci Giovani Becali..."
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_e931e6c82832a8621d5d715060a64d82.jpg)
Mediafax.ro
Tragedie CUMPLITĂ! O familie întreagă a murit din cauza unui IPHONE. Cum s-a întâmplat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
StirileKanalD.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6e8658f4807097f71b66d344d8506413.jpg)
Wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_ab20877a897ee99dcdfeb8f6999d64b8.jpg)
Wowbiz.ro
Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_1d299cb04179f41daf9e424b6ac75993.png)
Redactia.ro
Demisie cutremurătoare la Antena 1! Celebrul prezentator a semnat deja cu Pro TV
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_19cec77a845a349deba9619f5b8a9ae3.jpg)
KanalD.ro
Un român stabilit în Italia și-a pierdut viața în timp ce își vopsea casa. Bărbatului i s-ar fi făcut brusc rău
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_065eacc0aa03cfc170fa473684b0ecc9.jpeg)
ZiaruldeIasi.ro
O nouă nuntă cu cântec la Iași: un fost candidat consilier local se căsătorește cu un magnat în energie din Neamț, ce are o firmă cu afaceri de zeci de milioane de lei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_123b4c1371c37d01d9541df77e0442bb.jpg)
Fanatik.ro
Fotografie de milioane la Dinamo – U Cluj! Gică Hagi, „vegheat” de Mircea Lucescu
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_8b37fe07b924c79b2cd2e0db095bbea5.jpg)
Spotmedia.ro
O mamă și-a ucis 3 copii, toți sub 5 ani. Sute de femei au ieșit în stradă în sprijinul ei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_ce0da459d67efb064c1bcd7a563ee050.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_59de1d2a5fee42bb041946ee308e7933.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cine-este-sanda-nicola-noua-sefa-a-pnl-sector-2-si-explicatia-lui-ilie-bolojan-e1787313248536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cristian-ghinea-spune-ca-adrian-vestea-este-o-unealta-bleaga-a-sri-si-il-invita-pe-viziteu-sa-reintre-in-cazarma-e1781436291137.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/reteta-lui-nicolai-tand-de-merdenele.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/claudia-patrascanu-10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_c38456311c67bb08b1d0f91cb0a2b9b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9836b11d718d893b965a5118a4a5a34a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/traian-basescu-gettyimages-466042793-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ccr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-23-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/plaja-sardinia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/turcia-antalya.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/frigiderul-prea-plin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mesaj-nota-de-plata-restaurant.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-curge-apa-de-sub-masina-de-spalat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/papoutsakia-vinete-umplute.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/borcane-cafea-boabe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/alexandra-tudan-03-foto-arhiva-personala-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/incendiu-masiv-de-vegetatie-a-ajuns-in-satul-grebenac-din-deliblatska-pescara-voivodina-serbia--sursa-foto-profimedia-e1787398062397.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/castelul-peles-iluminat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/masina-pompieri.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sri-instagram-copy.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ilie-bolojan--gov-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/protest-studenti-invatamant--foto-dumitru-angelescu-image-2026-02-25-at-12-47-212-1-e1787230079726.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-gettyimages-2286342896-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.