În intervalul 5 octombrie, ora 15:00 – 6 octombrie, ora 18:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, la început în Banat, Crişana, Maramureş, apoi şi în vestul şi nordul Olteniei, Transilvania, nord-vestul şi nordul Munteniei, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei.

De asemenea, vor fi perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 l/mp şi, izolat, 50 – 60 l/mp.

Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste (rafale de peste 85 – 95 km/h), iar temporar, în vest şi în nord-est, cu rafale în general de 50 – 60 km/h.

Avertizare meteo. Cod galben de furtuni în peste trei sferturi din ţară, până marţi seara

Cum va fi vremea în Bucureşti

Vremea va fi deosebit de caldă la Bucureşti pe parcursul zilei de luni, iar temperatura maximă va fi de 30 – 31 grade, potrivit prognozei speciale pentru intervalul 5 octombrie, ora 15:00 – 6 octombrie, ora 18:00.

Cerul va fi temporar noros, iar din a doua parte a zilei de marţi probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului va fi în creştere. Marţi, temperatura maximă se va situa în jurul a 27 de grade. Temperatura minimă va fi de 17…18 grade.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.