Un cod galben de furtuni și grindină a intrat în vigoare miercuri la ora 10.00 și este valabil până joi la ora 10.00.
În intervalul menționat, în sud-vestul, sudul, centrul și estul țării vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 25… 40 l/mp.
De asemenea, un cod portocaliu de vreme rea va intra în vigoare tot miercuri la ora 12.00 și va fi valabil până joi la ora 8.00. În total 20 de județe se află sub avertizare de cod portocaliu.
În intervalul menționat, local în Transilvania, Moldova, la munte, precum și în nordul Olteniei și al Munteniei vor fi ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 30… 40 l/mp și izolat 50… 70 l/mp.
Prognoză specială pentru București
În București, de miercuri seară, vremea devine instabilă. Se anunță ploi și vijelii. Conform Administrației Naționale de Meteorologie, prognoza specială pentru Capitală arată instabilitate atmosferică accentuată începând din orele serii.
Instabilitatea se va manifesta prin intensificări ale vântului, posibil vijelie, descărcări electrice și averse (3… 8 l/mp, izolat peste 10 l/mp). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade Celsius, iar minima va fi de 17… 18 grade Celsius.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro