Cod portocaliu și galben de ploi în toată țara, până luni la prânz

Una dintre aceste avertizări intră în vigoare de astăzi – de la ora 15.00 – fiind valabilă până luni, la ora 15.00,. Astfel, judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Hunedoara, precum şi zona montană şi submontană a judeţelor Argeş, Sibiu şi Alba intră sub cod portocaliu.

Vor fi averse torenţiale, intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină şi frecvente descărcări electrice.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 litri pe metrul pătrat şi izolat 60 – 70 litri pe metrul pătrat.

De asemenea, meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi torențiale valabilă de duminică, de la ora 03:00, și până luni, la ora 15.00, în restul țării.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 20- 25 litri pe metrul pătrat şi pe arii restrânse 40- 50 litri pe metrul pătrat.

În ultimele 24 de ore, au fost inundații în nu mai puțin de 18 localități din județele Arad, Bihor, Buzău, Caraș-Severin, Harghita, Maramureș, Neamț, Prahova, Suceava, Vâlcea, precum și în București, după ce a plouat cu găleata.


Citește și:Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 23 de judeţe, în acest weekend

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.