Colectionar in uniforma

Comentează

In aproape cinci ani a strans o mica avere. Nu este vorba de case si masini luxoase, ci de insemne ale trupelor de elita cu care a intrat in contact. Comisarul-sef Doru Stanca, adjunctul sefului Serviciului Independent de Interventii si Actiuni Speciale (SIIAS) din IGP, colectioneaza embleme si insigne de la colegii din toata lumea.

Pasiunea sa a inceput in 2001. Adunase prin sertare cateva embleme de la trupe de interventie din cateva tari care vizitasera mascatii de la IGP. De atunci a devenit “nebun” dupa aceste mici bucati din material textil. Si, ca un adevarat colectionar, a inceput sa-si faca ordine printre obiecte. Asa a ajuns acum sa nu aiba nici macar o dublura. “Punct ochit, punct tintit”, spune comisarul Stanca. O parte din bani a inceput sa-i cheltuiasca pe embleme si insigne cu insemnele SIIAS si ale Politiei. Apoi, atunci cand in tara sosea vreo delegatie straina sau cand pleca la cursuri in strainatate, nu scapa ocazia sa faca schimb de insemne. Fiecare bucatica de panza cu povestea ei. Una care poate vine chiar de la sute sau mii de kilometri, de acolo de unde emblema sau insigna sta prinsa, la loc de cinste, pe maneca sau reverul hainei politistului.

Piesele au fost adunate in cinci ani, de prin lume

Colectia numara acum cateva sute de piese din toate colturile lumii: din Europa si pana in America, din Africa si pana in Tarile Nordice. La loc de cinste, in fisetul comisarului se afla si o placheta scoasa de politia americana imediat dupa atacurile de la World Trade Center din 11 septembrie 2001. Pe masa de tenis din sala de sport a unitatii speciale comisarul-sef Doru Stanca a aliniat, ca la un concurs de desene multicolore infatisand de la animale si pana la simboluri regale, toata “averea” sa. In plus, tabloul a fost completat cu cateva caschete militare adunate de la politiile din Europa. Colectionarea chipiurilor este totodata si hobby-ul sefului mascatilor de la IGP, comisar-sef Dumitru Basarab.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O mulțime de oameni afară, în aer liber. Un fundal cu persoane de nerecunoscut.
17:32
„Sfârșitul lumii” din 13 noiembrie 2026: de ce nu mai trebuie să ne temem de predicția cercetătorilor din 1960
Numărul victimelor traficului de persoane a crescut. Fotografie cu caracter ilustrativ: Profimedia
16:45
Numărul victimelor traficului de persoane a crescut la 430 în primele șase luni din 2026, cu 32% mai multe față de anul trecut
MONDEN
Ecaterina Ladin
17:35
Ecaterina Ladin, mărturisiri despre rolul Dalida din „Las Fierbinți”. Cum au ajutat-o kilogramele în plus să ajungă în celebrul serial
Cheloo
17:00
Ce făcea Cheloo după plecarea echipei de filmare de la „Asia Express”. Dezvăluirile reporterului care l-a însoțit
POLITIC
Luca Niculescu si Ilie Bolojan (1)
07:40
Ilie Bolojan și Luca Niculescu semnează azi acordul de susținere a noului Guvern, dar doar până la trecerea bugetului
Ilie Bolojan alături de Mircea Abrudean și Gabriel Andronache, la sediul PNL din Modrogan. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
17 oct.
Stenograme din ședința PNL în care partidul lui Bolojan a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu, majoritar PSD: „Domnule președinte, e un reproș pe care vi-l fac direct”
Ultimele știri
07:00
Rezultatele Loto 6/49 din 18 octombrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
18:18
Proteste violente în Albania: Premierul Edi Rama refuză să demisioneze şi avertizează că aderarea la UE este în pericol
18:00
Cum mai poate fi industria auto din Europa, inclusiv din România, competitivă în fața Chinei. Adrian Sandu, expert: „E nevoie de stabilitate și de politici economice coerente, direcționate spre atragerea investițiilor”
17:43
Mesajul lui Luca Niculescu după ce s-a văzut cu miniștrii propuși pentru noul Guvern, cu două zile înaintea votului din Parlament
TRENDING
08:28
Condimentul care costă 35.000 de euro kilogramul se cultivă și în România. Povestea românului care a început cu 1.000 de bulbi și are acum 150.000 de plante
17 oct.
Prognoza ninsorilor pentru iarna 2026-2027 în România: ce regiuni vor avea mai multă zăpadă
16 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026. Soarele va intra în zodia Scorpionului
elev foloseste compasul
14:35
Povestea compasului folosit de generații de elevi. Cum a scris istorie un gigant industrial elvețian și ce s-a ales de brandul Kern
ordyceps sălbatic uscat pe fundal galben
13:17
Ce este „Viagra din Himalaya”, ciuperca ce crește din capul unei omizi și costă până la 100.000 de dolari kilogramul
Coș cu gogonele mixte multicolore
11:00
Cum poți mânca gogonelele chiar dacă nu sunt murate
Un vânător de comori amator, „copleșit” după ce a descoperit o comoară uriașă de aur dintr-o naufragie din secolul al XVI-lea
09:14
În 1996 a început să caute comori pe o plajă. În 21 de ani a strâns 870 de monede de aur și argint și un lacăt al cărui cod nu a fost descifrat niciodată: „Strălucea ca soarele în mâna mea”
horoscopul zilei de astăzi 18 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
17 oct.
Horoscop 18 octombrie 2026. Săgetătorii pot primi o veste importantă de la un prieten sau de la un protector de-al lor
În cât timp se încălzește caloriferul - Sursă foto: Shutterstock
16 oct.
Cât durează până se încălzește un calorifer după pornirea căldurii
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
O bucată din meteoritul de la Gresia Teleorman agerpres 10904535
Exclusiv
13:12
Povestea meteoritului căzut la Gresia, Teleorman, în urmă cu peste 200 de ani, vândut, pe bucăți, pe internet: Muzeul de Istorie Naturală din Viena deține mai multe fragmente
Imagini din avionul F-16 care a doborât drone rusești Geran deasupra Mării Negre Intervenția piloților români
11:04
Momentul în care piloții români de F-16 doboară cele două drone rusești Geran în doar 4 minute, deasupra Mării Negre
Peisaj de iarnă în timpul unei ninsori abundente și viscolite, cu arbori și vegetație aplecați de vânt în spatele unui zid de piatră.
10:41
Ploi, rafale de până la 90 km/h, lapoviță și ninsori până luni noapte. ANM a emis avertizări de vreme severă în România
Ratii militare NATO (1)
10:36
Rațiile de hrană ale militarilor români, de vânzare pe internet. Cât costă mâncarea destinată soldaților
Nicușor Dan la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est
13:36
De ce președintele Nicușor Dan nu reformează SIE, o instituție cu rol vital în timpul războiului Rusiei asupra Europei
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială