Comisia Europeană va trimite o scrisoare companiei AstraZeneca, în încercarea de a rezolva amiabil o dispută legală pe tema livrărilor de vaccinuri COVID către țările blocului comunitar, a anunțat un purtător de cuvânt al oficialilor de la Bruxelles, joi.

Potrivit contractului încheiat cu executivul UE, compania trebuie să livreze statelor UE 300 de milioane de doze de vaccin până la sfârșitul lui iunie, dar săptămâna trecută a anunțat că va furniza doar 100 de milioane, din cauza unor probleme legate de producție și de limitarea exporturilor.

Paradoxal, demersul vine într-un moment în care mai multe state UE au suspendat vaccinarea cu serul AstraZeneca, iar Agenția Europeană pentru Medicamente analizează dacă există o legătură cauzală între administrarea vaccinurilor și cazurile de tromboză apărute la mai multe persoane imunizate în Europa.

„Plănuim să trimitem o scrisoare către AstraZeneca, ce ne va permite să începem un dialog cu compania, ca parte a procesului de rezolvare a disputei”, a precizat purtătorul de cuvânt.

El a adăugat că scrisoarea este pregătită și va fi discutată cu guvernele statelor membre, înainte de a fi trimisă.

Un alt purtător de cuvânt al Comisiei Europene a precizat că scrisoarea este în conformitate cu articolul 18.5 al contractului semnat cu AstraZeneca.

Articolul cu pricina spune că, în cazul unei dispute, cele două părți sunt de acord să încerce rezolvarea conflictului prin discuții informale, declanșate de o scrisoare.

Același articol precizează că tribunalele din Bruxelles vor fi responsabile pentru rezolvarea disputei care nu este tranșată de negocierile informale.

Întrebat dacă scrisoarea ar putea fi primul pas către o acțiune legală împotriva AstraZeneca, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a evitat să confirme sau să nege această variantă.

„Azi facem un pas anume. Vom vedea unde ne duce acesta”, a subliniat oficialul.

Citeşte şi:

Un studiu pe patru milioane de persoane arată că vindecarea de COVID a oferit vârstnicilor o protecție de 47%, iar tinerilor, de 80%

Cercetător la Cambridge despre erorile autorităților noastre: „Nicio țară nu a scăpat de valul 3 fără restricții dure. Dar românii au și ei nevoie de un orizont de așteptare”

O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
PARTENERI - GSP.RO
O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
Luiz Lazarus, mesaj violent de pe patul de spital: ‘Mâncați rahat, plătiți lumea să se vaccineze’
Playtech.ro
Luiz Lazarus, mesaj violent de pe patul de spital: ‘Mâncați rahat, plătiți lumea să se vaccineze’
Cine au fost cei trei prieteni morţi în Maserati, la Poiana Stampei. Parcă având o presimţire, un alt prieten a mers după ei
Observatornews.ro
Cine au fost cei trei prieteni morţi în Maserati, la Poiana Stampei. Parcă având o presimţire, un alt prieten a mers după ei
Horoscop 17 mai 2021. Fecioarele își măsoară cuvintele și sentimentele mai mult decât de obicei
HOROSCOP
Horoscop 17 mai 2021. Fecioarele își măsoară cuvintele și sentimentele mai mult decât de obicei
Și-a umflat mușchii cu ulei de motor, dar abia acum a realizat greșeala. Ce s-a întâmplat cu „Popeye”. FOTO
Știrileprotv.ro
Și-a umflat mușchii cu ulei de motor, dar abia acum a realizat greșeala. Ce s-a întâmplat cu „Popeye”. FOTO
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
Telekomsport
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)
PUBLICITATE
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)