Comisia SRI ar putea cere demisia lui Dumitru Dumbravă din funcția de secretar de general al SRI

Comentează
Google Discover Urmărește Libertatea in Google Discover

Președintele Comisiei pentru controlul activității SRI, Claudiu Manda, de la PSD, a anunțat că membrii acestui for urmează să se întrunească marți, la ora 11,00, și că este posibil să solicite demisia lui Dumitru Dumbravă din funcția de secretar de general al Serviciului Român de Informații.

"Mâine vom avea şedinţă de comisie la ora 11,00. M-am consultat cu vicepreşedintele comisiei. Nu aveam iniţial de gând să aibă loc la ora 11,00, dar se modifică programul plenului, în sensul în care mâine nu avem plen şi avem comisii. O să discutăm şi o să analizăm aspectele spuse de domnul Dumbravă în cadrul comisiei şi lucrurile spuse în plus, apărute de la acea audiere. Eu am avut inclusiv o discuţie cu o parte dintre cei care au prezentat în spaţiul public diferite lucruri. Spun că le confirmă şi le vor confirma ca mărturie în faţa comisiei. Probabil că o să îi cerem demisia domnului Dumbravă, pentru că nu putem să continuăm această analiză cu domnul Dumbravă în poziţia de secretar de general al Serviciului Român de Informaţii", a precizat Manda, la Palatul Parlamentului.

Președintele comisiei apreciat că analizele comisiei nu pot fi continuate în contextul în care Dumitru Dumbravă îşi păstrează funcţia.

"Eu spun că din lucrurile pe care le-am mai discutat, în toată această perioadă, care au apărut inclusiv în spaţiul public, inclusiv afirmaţiile domnului Dumbravă, rămâne ca toate aceste analize să le facem, dar nu cred că le putem face cu domnul Dumbravă pe poziţia de secretar general", a mai precizat el.

Generalul SRI Dumitru Dumbravă a fost audiat săptămâna trecută de Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI.

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI afirma, recent, că generalul SRI Dumitru Dumbravă susţine că în întâlnirile sale cu Laura Codruţa Kovesi, din perioada în care ocupa funcţia de procuror general, aveau ca temă, preponderent, mandatele de securitate naţională.

"A fost întrebat dacă se vedea cu doamna Kovesi şi discutau despre dosare, aşa cum ne-a spus domnul general Iliescu. Opinia domnului Dumbravă a fost că s-a întâlnit de destul de multe ori cu doamna Kovesi, mai ales în perioada în care era procuror general, nu procuror-şef DNA, că discutau mai degrabă despre mandatele de securitate naţională şi că nu a avut niciodată vreo discuţie despre dosare în sensul spus de domnul general Iliescu, cum că ar fi stabilit cine să fie din cadrul SRI care să lucreze în acel dosar, cine din cadrul DNA care să lucreze la acel dosar şi eventual cine să fie dintre judecători la care să ajungă dosarul", a declarat Manda miercurea trecută, după ce generalul SRI Dumitru Dumbravă a fost audiat de Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI.

Citește și: EXCLUSIV/ După ce a schimbat 14 bone pentru copii, Ellie White s-a lecuit: “Am decis să ne ocupăm noi”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Luca Niculescu
20:43
Ideile principale din programul de guvernare al lui Luca Niculescu: reformă la ANAF, pensiile indexate anual și finalizarea a 4 autostrăzi
Avion Wizz Air
19:42
Wizz Air își mută temporar zborurile de la Timișoara la Arad în noiembrie 2026
MONDEN
Steve Ant | sursa foto: Instagram
Exclusiv
17:47
Emisiunile la care ar vrea să participe fostul iubit al Ramonei Olaru: „Îmi place”. S-a lansat la „Românii au talent”
Cristina Șișcanu | sursa foto: Kanal D2
16:35
Cristina Șișcanu a spus de ce a fost dată afară de la Antena 1: „Acum nu mai există în televiziune”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu
20:34
Luca Niculescu, despre programul de guvernare și lista miniștrilor: „Este o formulă mai puțin obișnuită în România”
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern. Foto: Hepta
20:29
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus la Parlament lista finală a miniștrilor propuși pentru Guvern
Ultimele știri
23:20
Un cuplu primește pe lună peste 6.000 de euro din pensii: „Nu putem să cheltuim toți banii”
22:12
Universitatea Craiova a fost la doar 9 minute de a învinge Getafe în debutul din Conference League
22:11
Când are loc votul pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. Calendarul audierilor miniștrilor
21:53
Ucraina nu mai are rachete pentru sistemele Patriot, în timp ce Putin implementează un plan ca orașele Kiev, Harkov și Odesa să devină imposibil de locuit până la iarnă
TRENDING
10:19
Cultura care poate aduce peste 30.000 de euro pe hectar, rezistă la secetă și se păstrează chiar și un an. Un român a plantat deja 40 de hectare în Teleorman
09:48
Ce echipă a rămas în competiția Asia Express după Cursa pentru Ultima Șansă
21:50
Horoscop 16 octombrie 2026. Berbecii trebuie acum să aleagă care sunt pasiunile pe care merită să le cultive în continuare
07:00
Loto 6/49 din 15 octombrie 2026. Report de peste 2,74 milioane de euro la 6/49, categoria I
La câte zile de concediu ai dreptul legal - Sursă foto: Shutterstock
17:44
La câte zile de concediu ai dreptul, în funcție de vechimea în muncă. Ce prevede legea
Rodica Ojog-Brașoveanu. Fotomontaj generat cu inteligența artificială
16:30
Arestată de comuniști, devenită regina misterului. Scriitoarea căreia destinul i-a rezervat o răsturnare spectaculoasă!
Coş de rufe pe o maşină de spălat, alături de recipiente detergent pe un blat de bucătărie
15:55
Cum alegi cel mai bun detergent de rufe în funcție de țesătură. Ghid complet
Cum se spală o șapcă - Sursă foto: Shutterstock
15:08
Cum se spală o şapcă sau o pălărie fără să se strice sau să-şi piardă forma
Un câine și o pisică stând îmbrățișati
13:20
Cum introduci o pisică nouă într-o casă în care există deja un câine sau o altă pisică
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Palatul Telefoanelor
18:56
Palatul Telefoanelor din București, scos la vânzare prin licitație: Cât cere proprietarul
Ioana Dogioiu
18:38
Magistrații trebuie să mai aștepte ca să primească restanțele salariale: de ce Guvernul Bolojan nu le poate plăti
Un avion Anima Wings pe pistă
18:13
AnimaWings prelungește suspendarea temporară a zborurilor după ce Tribunalul București a respins cererea de intrare în insolvență
Lucrări la blocul din Rahova afectat de explozie la un an de la deflagrație
Reportaj
16:48
„Punem chirpici în fisuri și mergem mai departe!” Cum își continuă viața locatarii blocului din Rahova afectat de explozie
Fermier care traverseaza un camp
10:11
Fermierii europeni „se vor adapta”. Cu ce bani, doamnelor și domnilor de la Bruxelles?
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel