„Ca apărător al drepturilor omului – ce includ şi drepturile consumatorilor precum şi drepturile creştinilor – doresc să-mi exprim îngrijorarea faţă de practicile a două companii transnaţionale producătoare de băuturi răcoritoare care fac afaceri şi în România şi care, potrivit ultimelor modificări ale legislaţiei din statul California, Statele Unite ale Americii – s-a dovedit că folosesc ingrediente cu potenţial caracter cancerigen (…) Este vorba de compusul 4-metilimidazol (4-MEI) din coloranţii caramel. Această modificare le-a fost impusă de noua legislaţie adoptată în acest stat, care obligă cele două companii, lidere pe piaţa băuturilor carbogazoase pe bază de cola, de a-şi însoţi produsele de un avertisment de tipul „atenţie! produsul conţine un compus cancerigen”.
În ianuarie anul acesta, în California s-a luat această decizie cu scopul de a preveni riscurile asupra sănătăţii consumatorilor (…) Având în vedere că una din cele două transnaţionale s-a angajat, printr-un comunicat recent emis şi în România să modifice reţeta – solicităm companiilor respective să facă modificările necesare cât mai repede, pentru a nu pune în pericol sănătatea românilor”, precizează pedelistul Mircea Lubanovici, într-o declaraţie rostită în Parlament.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.