Nationala de rugby a Romaniei a pierdut si cel de-al optulea meci disputat in fata Irlandei. De data aceasta, “stejarii” s-au inclinat la Dublin, cu scorul de 43-12 (17-6), la capatul unui meci in care au condus cateva minute cu 6-3. Gazdele au punctat primele, din lovitura de pedeapsa si se parea ca partida va fi la discretia lor. Surprinzator pentru cei aproape 30.000 de spectatori, romanii au echilibrat jocul, ba chiar au reusit sa preia conducerea in minutul 12, gratie a doua lovituri de pedeapsa transformate impecabil de revenitul la echipa nationala, Petru Mitu.


Minunea nu a durat insa decat aproximativ 10 minute, caci irlandezii, veniti dupa doua infrangeri pe propriul teren, cu Noua Zeelanda si australia, au inceput sa culce balonul dincolo de linia buturilor. au reusit acest lucru de sase ori. Din pacate pentru noi, romanii nu au reusit nici un eseu, chiar daca de cateva ori au fost la doar cativa centimetri de realizarea lui. Toate punctele echipei noastre au fost marcate de Mitu, din lovituri de pedeapsa, in vreme ce pentru gazde au marcat Trimble (2 eseuri), N. Best, OConnor, Murghy si Dempsey (cate un eseu). Cinci dintre ele au fost transformate de Humphreys, care a marcat si o lovitura de penalitate. acesta a fost al 300-lea meci din istoria echipei nationale a Romaniei, care a castigat de-a lungul timpului 174 de partide, a pierdut 119 si a terminat 9 la egalitate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.