„Societățile delfinilor și balenelor sunt cel puțin la fel de complexe precum cele pe care le-am observat la primate”, a declarat biologul Susanne Shultz, din cadrul Universității Manchester, din Marea Britanie.

„Sunt foarte jucăuși, învață unul de la altul, au o comunicare complexă. O problemă în a înțelege cât de deștepți sunt de fapt este aceea că este foarte dificil să-i vedem și să le înțelegem lumea marină în care trăiesc. De aceea, percepem doar crâmpeie din ceea ce sunt capabili să facă”, a adăugat ea.

Unele dintre cele mai mari cetacee – precum balena albastră, balena cu înotătoare dorsală și balena cu cocoașă care se hrănesc în principal cu krilli și în mai mică măsură cu pește sau caracatițe – se află la celălalt capăt al scării mărimii creierului.

Balenele din aceste specii duc în mare parte vieți solitare, adunându-se laolaltă doar pentru împerechere sau în apropierea unor surse bogate de hrană.

Iată o întâlnire uimitoare: Ce face o mamă balenă cu puiul ei când vede o barcă a turiștilor! (VIDEO)

Cercetătorii au creat o bază de date comprehensivă cu mărimea creierului, structurile sociale și comportamentul cultural la speciile de cetacee. Grupul speciilor cu cea mai mare mărime a creierului relativ la corp este dominat de orcă, „falsa orcă” cu un aspect similar Pseudorca crassidens și balena pilot, a spus Shultz.

„Orcile au preferințe alimentare, au femele care conduc grupul și îi învață pe ceilalți membri ai grupului și cooperează pentru a vâna”, a mai spus Shultz.

Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor
Recomandări
Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor

În termeni de preferințe alimentare, unele populații de orci preferă somonul, în timp ce altele se hrănesc în primul rând cu foci, balene sau rechini, în funcție de cultura grupului din care fac parte.

Alte cetacee cu creierul mare demonstrează și ele un comportament sofisticat. Femelele de cașalot organizează responsabilități de protecție a puilor desemnând în acest sens o membră a grupului, în timp ce celelalte pleacă să vâneze la mare adâncime.

Sunetele distincte folosite de cașaloți pentru a comunica diferă în funcție de locul în care trăiesc, la fel ca și în cazul dialectelor regionale în limbajul uman.

Delfinii folosesc bureți de mare ca intrumente pentru a-și proteja botul când caută mâncare și trăiesc în comunități structurate. Din păcate, însă, unii oameni nu au grijă de ei. În spania, un pui de delfin a murit pe o plajă, în timp ce turiștii își făceau selfie-uri cu el!


CITEȘTE ȘI… Un veteran de 90 de ani este acuzat că a înșelat CFR cu o sumă colosală. Ce făcea bătrânul cu biletele de călătorie


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
FANATIK.RO
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI