Aproape săptămânal, Gigi Becali, şeful Stelei, solicită schimbarea regimului său de detenţie din Penitenciarul Jilava, invocând tot felul de motive pentru a obţine o fărâmă de libertate. Însă conducerea închisorii refuză sistematic cererile latifundiarului, ultima dată interzicându-i eliberarea temporară pentru a participa la funeraliile mătuşii sale Everdichia.
Cum Gigi are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate, din care a făcut doar două luni, foştii colaboratori se tem pentru psihicul bosului. O mărturie a unuia dintre foştii săi apropiaţi dezvăluie suferinţa pe care o trăieşte Gigi la mititica. Şi care s-ar putea accentua acum. Cătălin Zmărăndescu le-a povestit unor prieteni că l-a văzut pe fostul său patron plângând în hohote!
În 2009, Becali a stat o lună în arest, în dosarul sechestrării hoţilor de maşini, iar alături de el s-au aflat şi gărzile sale de corp de atunci. “Făcea crize de nervi. L-am văzut plângând! El se lăuda, după ce-a ieşit din arest, că nu a fost chiar aşa rău. Eu l-am văzut însă plângând! Şi cred că plânge şi acum!”, a fost auzit spunând “Zmără”. După încarcerarea lui Gigi, actualul luptător MMA declarase cu subînţeles: “Mă tem să nu facă vreo prostie în închisoare!”.

Vrea să devină licenţiat în Drept

În speranţa că va reuşi să-şi reducă pedeapsa, Gigi vrea să devină licenţiat în Drept, facultate de care s-a apucat în 2005 şi pe care a abandonat-o după doi ani. “Poate să studieze de la distanţă, se poate prezenta şi la examen dacă i se va permite”, a spus avocatul Bogdan Bărbuceanu la Sport.ro.
Comportamentul lui Gigi te va înduioşa! Află ce face după gratii!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.