După ce premierul Mihai Tudose i-a dat sarcină ministrului Sănătății să vină cu soluții pentru debirocratizarea sistemului medical, Florian Bodog a prezentat în ședința de Guvern de miercuri mai multe propuneri. Una dintre acestea se referă la concediile medicale, care ar putea fi eliberate electronic.

„Debirocratizăm activitatea medicilor de familie, desființăm o serie de acte, pe care le considerăm inutile, și studiem posibilitatea ca, în ceea ce privește eliberarea concediilor medicale, aceasta să se facă electronic, pentru a scădea birocrația și în acest domeniu”, a declarat Bodog, la începutul ședinței de Guvern.

Ministrul Sănătății a prezentat și alte măsuri pentru reducerea birocrației, mai exact legate de concediile medicale recunoscute în străinătate.

„În ceea ce privește recunoașterea concediilor medicale acordate în străinătate, pentru părinții care își îngrijesc copiii, am propus creșterea vârstei de la 14 la 16 ani, iar acolo unde vârsta depășește 16 ani, ei vor intra pe zona de asistență specială de tip handicap, cu precizarea că diagnosticele vor fi stabilite prin ordin comun al celor două entități — Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări—, în așa fel încât, dacă există probleme de preluare a unor diagnostice, acestea să poată fi corectate foarte ușor”, a spus Bodog.

Ad placeholder
În București, s-a votat în primele două ore cu 1,4% mai mult decât în 2016. E încă devreme pentru tendințe
Recomandări
În București, s-a votat în primele două ore cu 1,4% mai mult decât în 2016. E încă devreme pentru tendințe

Premierul Mihai Tudose i-a cerut ministrului, pe 27 iulie, să vină cu propuneri pentru reducerea birocrației din sistem în contextul în care în spațiul public a fost prezentat cazul prezentatoarei TV Magda Vasiliu, al cărei fiu este bolnav de cancer și urmează un tratament în Italia. Magda Vasiliu a declarat că s-a lovit de birocrația din sistemul medical românesc în momentul în care a vrut să obțină concediu medical pentru a sta în Italia să aibă grijă de fiul ei.


Citește și: EXCLUSIV/ Micile delicii ale generalului Neculai Bontic. Carne de sturion, mistreț și căprioară, găsită de DNA în frigiderele lui Corcodel

"Vei muri de foame cu copii cu tot". Incredibil cu cine a intrat în conflict Anamaria Prodan
PARTENERI - GSP.RO
"Vei muri de foame cu copii cu tot". Incredibil cu cine a intrat în conflict Anamaria Prodan
BOMBA despre Gabi Firea a fost DETONATĂ cu 24 de ore înainte de alegeri. Bucureștenii vor afla acum adevărul despre ea
PARTENERI - PLAYTECH
BOMBA despre Gabi Firea a fost DETONATĂ cu 24 de ore înainte de alegeri. Bucureștenii vor afla acum adevărul despre ea
Horoscop 27 septembrie 2020. Balanțele au parte de un context avantajos pentru a renunța rapid la planurile păguboase
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2020. Balanțele au parte de un context avantajos pentru a renunța rapid la planurile păguboase
EDUCAȚIA ÎN LUME. Protestul „nu contează cât de lung am părul” al elevilor thailandezi
Scoala9.ro
EDUCAȚIA ÎN LUME. Protestul „nu contează cât de lung am părul” al elevilor thailandezi
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Telekomsport
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021