MENIU CAUTĂ

Concurs de vâslit în canotcă, pe malul Dâmboviței. Ivan Patzaichin e prezent la „Descoperă Rowmania”

Distribuie

Concurs de vâslit în canotcă, pe malul Dâmboviței, are loc, sâmbătă, în București. Zeci de iubitori ai sporturilor pe apă s-au înscris la competiția „Descoperă Rowmania”, în speranța că se vor califica în finala națională care este organizată la începutul lunii septembrie în Tulcea.

Ivan Patzaichin, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice, în proba de caiac canoe, i-a îndemnat pe iubitorii sporturilor pe apă să participe la concurs. Foști sportivi, dar și curioși care n-au vâslit niciodată, s-au înscris la competiție.

Înscrierile au început în jurul orei 11, iar startul s-a dat din fața Bibliotecii Naționale la ora 13.

După o cursă de trei ore pe râul Dâmbovița, câștigătorii vor fi medaliați în cadrul ceremoniei de la ora 16. Ei vor fi cei care vor participa la finala competiției „Descoperă Rowmania”, desfășurată în septembrie în Tulcea.

Începând cu ora 17:00, microbiștii pot urmări finala mică a Campionatului Mondial din Rusia pe ecranul instalat pe malul râului, în fața Bibliotecii Naționale.

De la ora 20:00, trupa Urma va cânta chiar din mijlocul insulei plutitoare. Concertul va putea fi ascultat fie de pe mal, fie de pe apă: din canotcă sau de pe placa de SUP (personale sau puse la dispoziție de echipa Academia Rowmania). Sunt binevenite și bărcile gonflabile, canoe, caiacele, bărcile de carton sau chiar și cauciucurile.

Din iunie și până în octombrie, Asociația Ivan Patzaichin și SupAcademy România organizează Academia Rowmania, în fiecare seară, de luni până duminică, după 17:00, pe râu lângă Biblioteca Națională, la plimbări cu canotca și cu placa de SUP. La final de săptămână sunt organizate lecții de vâslit și SUP, competiții sportive, concerte pe scena plutitoare, seri de teatru și film.

Academia Rowmania încurajează practicarea sporturilor pe apă, iar în 2018 își propune să transforme un segment al Dâmboviței într-o apă navigabilă, demonstrând bucureștenilor că se pot bucura de un colț de natură, chiar în inima marelui oraș, între două artere de intensă circulație rutieră.

 foto: Dumitru Angelescu


Citește și VIDEO & FOTO / A început Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București „B-fit in the street 2018”


 

Citește mai multe despre Ivan Patzaichin pe Libertatea.

Comentarii