În acelaşi dosar sunt judecaţi Aurora Ecaterina Crusti, fost preşedinte comercial adjunct al Siveco România, Tiberiu Grabany, Dumitru Constantinescu, Valentina Gogu Mihai şi Nicolae Gogu Mihai.

Anchetatorii au stabilit că în contabilitatea producătorului de soft ar fi fost înregistrate achiziţii fictive de servicii reprezentând crearea unor programe informatice care în realitate nu au fost prestate, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu peste trei milioane de euro.

Procurorii au arătat că, „practic, este fictiv tot lanţul de achiziţii din spatele societăţilor care au facturat către Siveco România”, pentru că, „din moment ce societăţile prestatoare nu au avut angajaţi, inculpaţii nu au cunoştinţele necesare pentru a presta astfel de servicii, iar alţi prestatori reali de servicii nu au fost identificaţi, este evident că toate serviciile facturate, inclusiv serviciile facturate către Siveco, sunt fictive”.

Anchetatorii au precizat că la locuinţele inculpaţilor şi la sediile societăţilor prestatoare, cu ocazia percheziţiilor, nu au fost identificate calculatoare care să conţină programele informatice create şi testate pentru Siveco România.

 

 

 

Nicolae Mitea a ajuns într-o situație disperată. Ce a ajuns să facă pentru bani: "Vreau o casă ca să supraviețuiesc"
PARTENERI - GSP.RO
Nicolae Mitea a ajuns într-o situație disperată. Ce a ajuns să facă pentru bani: "Vreau o casă ca să supraviețuiesc"
BOMBĂ! Câți bani primește Monica Gabor după divorțul de Mr. Pink. Surpriză colosală, nimeni nu se aștepta la asta
Playtech.ro
BOMBĂ! Câți bani primește Monica Gabor după divorțul de Mr. Pink. Surpriză colosală, nimeni nu se aștepta la asta
Cristina Marinela a pierdut lupta cu cancerul la doar 32 de ani, departe de casă, în Italia. Fiica ei de 14 ani o aşteaptă acum să se întoarcă definitiv acasă
Observatornews.ro
Cristina Marinela a pierdut lupta cu cancerul la doar 32 de ani, departe de casă, în Italia. Fiica ei de 14 ani o aşteaptă acum să se întoarcă definitiv acasă
Horoscop 4 august 2021. Scorpionii trebuie să se protejeze de emoțiile negative care îi pot influența
HOROSCOP
Horoscop 4 august 2021. Scorpionii trebuie să se protejeze de emoțiile negative care îi pot influența
Ce a făcut sportiva care a primit nota 0.0 la Jocurile Olimpice de la Tokyo. VIDEO aici
Știrileprotv.ro
Ce a făcut sportiva care a primit nota 0.0 la Jocurile Olimpice de la Tokyo. VIDEO aici
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!
PUBLICITATE
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!