Condamnații pentru corupție ar putea avea detenție la domiciliu sau de weekend, însă doar cei cu pedepse de maxim 5 ani de închisoare vor putea beneficia de măsurile propuse de Partidul Social Democrat (PSD).

Deputații PSD au depus mai multe amendamente la o serie de proiecte de lege privind măsurile privative de executare a pedepselor privative de libertate prin care și persoanele condamnate pentru fapte de corupție, cu pedepse de până la 5 ani de închisoare, să poată beneficia de măsuri alternative de executare a pedepselor, precum executarea pedepsei la domiciliu, executarea fracţionată a pedepsei în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat sau în regim mixt, cu echivalent în zile de muncă în folosul comunității, potrivit hotnews.ro.

Astfel, deputații PSD – amendamentele sunt semnate de „grup PSD” – vor modificarea, printre altele, a proiectului de lege depus anul trecut de parlamentari de la PNL, așa încât persoanele condamnate pentru fapte de corupție, infracțiuni de serviciu sau cele aflate în recidivă să nu mai fie exceptate de la aplicarea acestor măsuri, iar durata maximă a pedepsei să crească de la 4 la 5 ani.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a discutat aceste amendamente marți după-amiază, pe 3 aprilie, și urmează să dea un raport, pe ordinea de zi existând mai multe proiecte vizând aceste executarea pedepselor, printre care și unul al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR).

În acest timp, Fondul Monetar Internațional (FMI) spune că Lupta împotriva corupției va trebui să continue. Eforturile sunt recunoscute internațional.

Un alt proiect oferă facilități pentru persoanele eliberate din penitenciare: Vor beneficia de haine, masă caldă, cazare în centre speciale și transport gratuit.



CITEȘTE ȘI… EXCLUSIV/Pavel Filip, premierul Republicii Moldova: „România a fost singura care ne-a întins o mână de ajutor când am fost în criză” – VIDEO



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.