El a făcut aceste comentarii într-o înregistrare video postată pe conturile sale de Facebook, YouTube şi Twitter.

Bannon a pretins în mod eronat că preşedintele republican în exerciţiu a câştigat un nou mandat, deşi voturile încă se numără în câteva state-cheie, şi a afirmat că Donald Trump ar trebui să îi concedieze pe Fauci şi Wray.

Însă apoi a spus că ar merge şi mai departe: ”Le-aş pune capetele în suliţe. I-aş pune în două colţuri ale Casei Albe ca avertisment pentru birocraţii federali. Ori respectaţi agenda, ori plecaţi”.

Comentariile au fost făcute în timpul unei transmisiuni live a show-ului online al lui Bannon, ”War Room: Pandemic” (”Camera de Război: Pandemia”).

Videoul a fost disponibil pe pagina de Facebook a lui Bannon timp de circa 10 ore şi a fost vizionat de aproape 200.000 de ori înainte ca reţeaua de socializare să îl elimine, invocând duritatea sa şi faptul că incită la violenţă.

Tot joi, şi YouTube a eliminat înregistrarea, spunând că încalcă politica sa privind ”incitarea la violenţă”.

Twitter a precizat că a suspendat permanent contul podcast-ului ”War Room” al lui Bannon pentru glorificarea violenţei. 

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.