„În urma verificărilor suplimentare, echipa de control a constatat faptul că în container se aflau paleţi încărcaţi cu 25 de tone de deşeuri cauciuc,  marfă care nu corespunde cu datele declarate şi cuprinse în documentele folosite la autoritatea vamală”, se arată într-un comunicat al Gărzii de Coastă. 

Sursa citată menţionează că reprezentanţii Gărzii de Mediu Constanţa nu au permis importul pe teritoriul României, deoarece mărfurile respective sunt deşeuri.

„Acestea nu pot fi puse în liberă circulaţie pe teritoriul României şi nici nu pot fi comercializate, punând în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor în cazul folosirii acestora”, a mai transmis Garda de Coastă.

În cauză, poliţiştii de frontieră continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta învestit în cauză, pentru folosirea de acte nereale şi încălcarea regimului deşeurilor, iar bunurile vor fi returnate firmei.

Începând din martie, zeci de containere cu deșeuri au fost descoperite în Portul constănțean Agigea. Luna trecută, Garda de Mediu Constanța și Poliția de Frontieră au găsit, la controale, nu mai puțin de 50 de containere pline de gunoaie provenite din Germania, ce urmau să fie descărcate în România.

A emigrat în cel mai prietenos oraș din lume cu bicicliștii și a lucrat în Columbia, Palestina sau Uganda: „Suntem cu 50 de ani în urmă în urma Olandei. Dar nu suntem singurii”
Recomandări
A emigrat în cel mai prietenos oraș din lume cu bicicliștii și a lucrat în Columbia, Palestina sau Uganda: „Suntem cu 50 de ani în urmă în urma Olandei. Dar nu suntem singurii”

În afară de gunoaiele aduse din Europa, surse judiciare au dezvăluit pentru Libertatea că în Agigea sunt așteptate să fie descărcate și containere cu gunoaie venite din Togo.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

"Mâncarea e dezgustătoare, oamenii pot să te ucidă, iar femeile sunt ca porțelanul". Țara din Europa care a îngrozit-o pe soția lui Angel Di Maria
GSP.RO
"Mâncarea e dezgustătoare, oamenii pot să te ucidă, iar femeile sunt ca porțelanul". Țara din Europa care a îngrozit-o pe soția lui Angel Di Maria
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Porecla pe care indienii i-au dat-o Iuliei Vântur! Abia acum s-a aflat ce cred despre iubita lui Salman Khan
Playtech.ro
Porecla pe care indienii i-au dat-o Iuliei Vântur! Abia acum s-a aflat ce cred despre iubita lui Salman Khan
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Viva.ro
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Preţul nepăsării pe care l-ar putea plăti o bucătăreasă româncă din Italia. Şi-a abandonat colega, când avea mare nevoie de ajutor: "Zace pe podea, printre legume"
Observatornews.ro
Preţul nepăsării pe care l-ar putea plăti o bucătăreasă româncă din Italia. Şi-a abandonat colega, când avea mare nevoie de ajutor: "Zace pe podea, printre legume"
Ce au făcut niște tineri care petreceau într-un sat din Vaslui când au auzit că o ambulanță a rămas blocată în nămeți
Știrileprotv.ro
Ce au făcut niște tineri care petreceau într-un sat din Vaslui când au auzit că o ambulanță a rămas blocată în nămeți
Culisele scandalului de xenofobie care a dus la oprirea meciului Sepsi – FCU Craiova! Se răzbună ultrașii pe Mititelu? “Nu ne interesează dacă se reia!” Exclusiv
FANATIK.RO
Culisele scandalului de xenofobie care a dus la oprirea meciului Sepsi – FCU Craiova! Se răzbună ultrașii pe Mititelu? “Nu ne interesează dacă se reia!” Exclusiv
Cuvintele care au oprit meciul Sepsi - U Craiova 1948. Ce au putut să scandeze fanii olteni | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Cuvintele care au oprit meciul Sepsi - U Craiova 1948. Ce au putut să scandeze fanii olteni | EXCLUSIV
Horoscop 29 ianuarie 2023. Peștii ajung la o concluzie nu tocmai plăcută, după analiza unor evenimente și decizii ale unor apropiați
HOROSCOP
Horoscop 29 ianuarie 2023. Peștii ajung la o concluzie nu tocmai plăcută, după analiza unor evenimente și decizii ale unor apropiați
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află
PUBLICITATE
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află