„În data de 07.09.2021, în continuarea cercetărilor derulate pentru depistarea altor containere încărcate cu produse care nu respectă regimul deşeurilor, poliţiştii de frontieră, în cooperare cu lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța, au descoperit un container încărcat cu piese și dispozitive agricole uzate, care urmau să fie importate din Japonia de către o societate comercială de pe teritoriul României”, a transmis Poliția de Frontieră.

În urma verificărilor suplimentare, echipa de control a constatat că în container se aflau piese şi dispozitive agricole foarte uzate, pline de rugină.

Printre acestea au fost identificate şi deşeuri periculoase, ataşate motoarelor uzate.

„În acest sens, a fost luată măsura nepermiterii efectuării importului și returnarea la societatea exportatoare din Japonia, de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, a fost deschisă o acţiune penală pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea regimului deşeurilor.

Citeşte şi:

Bitcoin s-a prăbușit cu 17% după ce El Salvador a devenit primul stat care o acceptă ca mijloc legal de plată

Mărturiile unor femei rome din spitalele românești: „A spus că nu vrea să stea cu mine în rezervă, că nu suportă țiganii”

Cel puțin 17 pacienți, unii conectați la oxigen, au murit într-un spital din Mexic, după ce unitatea medicală a fost inundată

Ion Țiriac și-a luat revanșa! Ce cadou i-a făcut Simonei Halep, în ziua în care a împlinit 30 de ani
PARTENERI - GSP.RO
Ion Țiriac și-a luat revanșa! Ce cadou i-a făcut Simonei Halep, în ziua în care a împlinit 30 de ani
ȘOC! Epidemiolog celebru, avertisment înfiorător pentru România. Ce urmează în țară
Playtech.ro
ȘOC! Epidemiolog celebru, avertisment înfiorător pentru România. Ce urmează în țară
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Observatornews.ro
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
Două fetițe din Roman își vând plângând jucăriile pe stradă pentru ca părinții să aibă bani de facturi. ”Altfel ne taie curentul”
Știrileprotv.ro
Două fetițe din Roman își vând plângând jucăriile pe stradă pentru ca părinții să aibă bani de facturi. ”Altfel ne taie curentul”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Tymbark CarboMix
PUBLICITATE
Tymbark CarboMix