UPDATE 14.30: Ministerul Afacerilor Externe precizează că în prezent coloana de maşini care aşteaptă la Kulata-Promachonas, punctul de frontieră dintre Bulgaria şi Grecia, se întinde pe mai puţin de trei kilometri, iar timpul de aşteptare este de circa o oră şi jumătate.

”În cursul dimineţii, blocajele au fost determinate şi de decizia autorităţilor elene de a nu mai permite intrarea pe teritoriul Greciei a cetăţenilor sârbi”, se arată în comunicatul transmis de MAE.

Oana Darie, purtătorul de cuvânt al MAE, a precizat, în emisiunea Adriana Nedelea LA FIX, că acum, accesul autoturismelor se realizează pe patru benzi și sunt operaționale trei puncte pentru testarea COVID.

Durata procedurilor de trecere a frontierei, respectiv verificarea documentelor și testarea, este de aproximativ 3-4 minute, a mai spus Oana Darie.

Românii care se duc în Grecia cu mașina au întâmpinat din nou probleme la vama Kulata-Promachonas. Încă de la primele ore ale dimineții, erau cozi de 12 kilometri, iar oamenii au fost nevoiți să aștepte.

Situația nu s-a schimbat nici acum, cei care vor să ajungă în stațiunile Greciei trebuie să se înarmeze cu multă răbdare.

VIDEO | Sunt din nou cozi kilometrice la punctul de frontieră Kulata. Timpul de așteptare este și de 5 ore! Reacția Ministerului de Externe
Foto: Facebook Forum Grecia

„Sfatul meu pentru români este să urmărească evoluția pas cu pas și să se informeze din surse sigure. Există cozi de 9-12 kilometri și timpul de așteptare este de 4-5 ore”, a declarat Dan Drăgan, reprezentantul Forum Thassos, pentru Digi 24.

VIDEO | Sunt din nou cozi kilometrice la punctul de frontieră Kulata. Timpul de așteptare este și de 5 ore! Reacția Ministerului de Externe
Foto: Facebook Forum Grecia

„Toate mașinile de Serbia sunt întoarse de greci, din cauza asta, cred, merge foarte încet. Oamenii refuză să se întoarcă, filmează presa. Odată ajunși, am trecut în 30 de secunde fără a ni se verifica QR”,a  scris o româncă pe Forum Grecia.

VIDEO | Sunt din nou cozi kilometrice la punctul de frontieră Kulata. Timpul de așteptare este și de 5 ore! Reacția Ministerului de Externe
Foto: Facebook Forum Grecia
VIDEO | Sunt din nou cozi kilometrice la punctul de frontieră Kulata. Timpul de așteptare este și de 5 ore! Reacția Ministerului de Externe
Foto: Facebook Forum Grecia
VIDEO | Sunt din nou cozi kilometrice la punctul de frontieră Kulata. Timpul de așteptare este și de 5 ore! Reacția Ministerului de Externe
Foto: Facebook Forum Grecia

Sunt doar câteva dintre comentariile românilor.

De asemenea, accesul autoturismelor se realizează pe patru benzi, fiind operaţionale şi trei puncte de testare pentru infecţia cu COVID-19. Durata procedurilor efective de verificare a documentelor şi efectuarea testării este de aproximativ 3-4 minute, au menţionat reprezentaţii MAE.

Totodată, pentru a evita timpii suplimentari de aşteptare la frontieră, Ministerul Afacerilor Externe subliniază că este important ca românii să completeze formularul electronic (Passenger Locator Form) disponibil la adresa https://travel.gov.gr, cu cel puţin 48 de ore anterior deplasării, şi să obţină în timp util codul de confirmare a înregistrării, care va trebui prezentat la frontieră, în format digital sau tipărit.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.