N-am crezut că-l voi auzi vreodată pe Traian Băsescu “cerând iertare celor 22 de milioane de români”. O bilă albă, minunea s-a produs. Care sunt însă greşelile recunoscute (citeşte, deci, “pe jumătate iertate”) ale candidatului la al II-lea mandat? Acesta pozează într-un soi de Cronos al zilelor noastre, gata să-şi mănânce copiii. Monica Ridzi, cadorisită acum un an cu un minister, “ar fi trebuit suspendată” pentru călcatul penal în străchini.
Chiar neasemuita Elena Udrea, căreia i-a dat, şi ei, un minister, nu mai e “cel mai performant ministru”, “nimeni nu-i de neînlocuit”. Ba, zice, chiar şi că cocoţarea politică a mezinei sale îl face vulnerabil. Nimic, însă, despre afaceri voit lăsate în ceaţă: tranzacţiile imobiliare ale familiei sale, Agronomie-Băneasa, Mihăileanu 2, Bordei, fratele său Mircea. Nimic despre “Flota”, dosar trimis la arhivă după ce Daniel Morar a iniţiat absolutizarea abuzivă a imunităţii prezidenţiale, paravan care, fără un nou mandat, ar cădea.
Mai ales, însă, nici o explicaţie despre responsabilitatea sa în privinţa haosului din toate domeniile, despre prăbuşirea ţării, după o perioadă în care chiar a fost “preşedintejucător” în exces. Recunoaşterea câtorva “greşeli” punctuale şi mai cu seamă mărunte seamănă cu trucul unui contrabandist care lasă mai la vedere câteva cartuşe de ţigări, sperând ca vameşii să nu observe pachetul cu droguri.