Control ANPC: Peste 40.000 de litri de apă îmbuteliată expirată sau depozitată incorect a fost retrasă de pe piață

Comentează

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a desfăşurat un control privind respectarea prevederilor legale referitoare la modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a apelor minerale naturale şi a apelor de izvor, în perioada 12.06 - 23.06.2017, și a decis retragerea de pe piață a 40.931 litri de apă minerală naturală şi apă de izvor îmbuteliată în valoare de 81.477 lei care prezenta data durabilităţii minimale depăşită sau era depozitată în condiţii improprii.
Au fost controlaţi  783 operatori economici (63 distribuitori, 21 producători, 634 magazine şi 65 staţii de distribuţie carburanţi) constatându-se abateri la  397 dintre aceştia ( 50,7%) și  a fost verificată o cantitate de circa 2.981.122 litri apă minerală naturală şi apă de izvor, constatându-se că 170.228 litri ( 5,7 %) din cantitatea controlată nu respectau prevederile legale în vigoare privind protecţia consumatorilor.

Organele de control au dispus următoarele măsuri:

oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a unei cantităţi de cca. 40.931 litri de apă minerală naturală şi apă de izvor îmbuteliată în valoare de 81.477 lei care prezenta data durabilităţii minimale depăşită, era depozitată în condiţii improprii (temperatura peste cea impusă de producători şi sub acţiunea directă a razelor solare);

oprirea temporară de la comercializare a 413.315 litri apă minerală naturală şi apă de izvor în valoare de 173.666 lei până la remedierea neconformităţilor constatate;

aplicarea a 418 sancţiuni contravenţionale constând în 181 avertismente şi 237 amenzi însumând 606.100 lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

În urma controlului, s-a descoperit că 3,5 % din cantitatea de apa minerală naturală şi apa de izvor controlată prezenta deficienţe de informare, neoferindu-se consumatorilor informaţiile obligatorii, care să permită alegerea sortimentului dorit. În plus, s-a constatatuUtilizarea pe etichete a unor termeni, denumiri, caracterizări ce nu au putut fi probate sau înscrisuri incomplete sau incorecteS-a mai constatat nerespectarea obligativităţii de a înscrie, pe etichetă, numele locului de exploatare sau al sursei cu caractere de cel puţin o dată şi jumătate mai mari decât caracterele utilizate in denumirea comercială și elemente de identificare şi caracterizare netraduse în limba română.

Unii producători au folosit informatii menite a induce in eroare consumatorii, iar alții au comercializat ape îmbuteliate în ambalaje deteriorate.
Alte probleme constatate în urma controlului au fost lipsa afişării preţului pe produs şi/sau a preţului pe unitatea de măsură sau neafişarea acestora în mod vizibil, pentru apele îmbuteliate comercializate, neafişarea denumirii unităţii şi/sau orarului de funcţionare sau neafişarea plachetei TELEFONUL CONSUMATORULUI:

SFATURI PENTRU CONSUMATORI:

Acordaţi o atenţie deosebită când cumpăraţi ape minerale naturale şi ape de izvor asupra modului de prezentare a ambalajului, asupra etanşeităţii recipientelor;

Acordaţi o atenţie deosebită aspectului produselor în ceea ce priveşte prezenţa suspensiilor care pot proveni de la nerespectarea temperaturilor de depozitare/expunere ;

Acordaţi atenţie condiţiilor de depozitare atât în magazinul de desfacere cât şi la domiciliu atunci când producătorul impune condiţii în acest sens;

Citiţi cu atenţie înscrisurile de pe etichete şi cumpăraţi numai acel produs care corespunde preferinţelor şi necesităţilor dumneavoastră:

La cumpărarea produselor alimentare solicitaţi  şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi sa reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs.

Citește și: Proiect grandios pentru Bucuresti. Primăria Capitalei a făcut anunțul

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: ANPC
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
19:00
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
19:53
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:34
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Ultimele știri
22:20
Aurul și argintul se prăbușesc pe piețele internaționale. Ce a declanșat scăderea metalelor prețioase
21:52
Șoferul care a intrat într-un Carrefour cu Porsche-le a fugit și a lăsat rănită în mașină o femeie pe care abia o cunoscuse într-un bar
21:49
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
21:26
Un Mercedes EQS poate pierde peste 30.000 de euro într-un an. Acestea sunt mașinile care se depreciază cel mai mult
TRENDING
21:50
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
20:00
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
19:58
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
16:45
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
14:09
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
17:15
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză