Măsurile de securitate pentru eliminarea fraudei la examenul de bacalaureat au fost sporite, iar cei care copiază vor fi şi mai drastic sancţionaţi, ei fiind eliminaţi şi primind interdicţie de a participa la două sesiuni, a anunţat, marţi, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.  El a precizat că au fost luate câteva măsuri pentru eliminarea fraudei, solicitându-se inspectoratelor şcolare să asigure pentru organizarea bacalaureatului cât mai multe săli de clasă prevăzute cu camere de luat vederi.
„Reamintesc că este interzis accesul în sală cu telefone mobile sau alte astfel de instrumente. Tot pe palierul prevenţiei au fost transparentizate toate măsurile, astfel că organizaţii de părinţi şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale care au fost acreditate de către inspectoratul şcolar judeţean vor putea să aibă acces la tot ceea ce ţine de supravegherea examenelor şi la procedurile de desfăşurare a bacalaureatului”, a mai spus ministrul Educaţiei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.