De aproximativ o lună de zile, copiii bolnavi de leucemie din Iași, care sunt internați la Spitalul de Pediatrie, nu primesc trei dintre medicamentele de care au nevoie pentru tratament, părinții temându-se pentru viețile celor mici.

În timp ce Ministrul Sănătăţii admite că astfel de probleme sunt în spitalele din toată ţara şi promite că va căuta o soluţie, tatăl unuia dintre copii, un băiat de 6 ani, povesteşte că a încercat să rezolve singur situația, relatează Digi24.

Acesta a povestit, pentru sursa citată, că s-a interesat în străinătate și a reușit să ia aceste medicamente absolut necesare cu suma de aproximativ 9.000 de euro după ce i s-a spus că în spital nu este medicamentul și că nu se știe când poate fi livrat, deși acesta se regăsește în Programul Național de Oncologie.

Ministrul Sănătăţii spune că va căuta o soluţie, însă nu poate da un termen până la care situaţia va fi rezolvată, deși unicul distribuitor pentru aceste medicamente este compania aflată în subordinea Ministerului Sănătății.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.