Copiii care au băut apă cu antigel în Brăila, externați din spital

Comentează

Deznodământ fericit în cazul copiilor care au băut apă cu antigel la o școală din Victoria, Brăila. Toți cei 17 copii care au ajuns vineri la spital se simt bine, în cazul nici unuia dintre ei nu au apărut efecte nefaste în urma înghițirii accidentale a apei contaminate cu antigel. Sâmbătă, la orele prânzului, cu toții vor fi externați.

Potrivit directorului medical al Spitalului Județean de Urgență Brăila, Alina Neacșu, din momentul în care au fost aduși în Unitatea de Primiri Urgențe au fost evaluați în repetate rânduri, iar până acum în nici nici unul dintre cazuri nu au apărut efecte ca urmare a consumului de apă cu antigel.

Copiii se simt bine, mănâncă, astfel că mai mult ca sigur cu toții vor fi externați sâmbătă în jurul prânzului, atunci când vor fi trecut 24 de ore de la momentul la care au băut apă cu antigel.

Conform sursei citate, după 24 de ore de la momentul consumului au apă contaminată nu mai pot apărea efecte nefaste în organismul copiilor.

Vineri în jurul prânzului, 17 copii din localitatea brăileană Victoria au fost aduși cu ambulanțele la Spitalul Județean, după ce au băut apă contaminată cu antigel de la cișmeaua din curtea școlii în care învață.

Potrivit primarului comunei Victoria, Dorobanţu Stăvărel, elevii care ar fi băut apă cu antigel sunt în clasa a treia și în clasa a șaptea. Ei ar fi băut apă după ora de educație fizică. Doi ar fi consumat apă cu antigel, trei ar fi gustat din curiozitate, fără a înghiţi, restul până la 17 fiind duşi la spital pentru investigaţii medicale întrucât nu este exclus ca aceştia să fi băut și ei apă cu antigel.

„După ora de sport, au băut apă ca tot omul, după ce faci efort. Noi ştim că doar 5 ar fi băut, doi mai întâi, au zis că apa e dulce, iar alţi trei de curiozitate, dar ar fi scuipat. Acum că le-o fi frică celorlaţi să spună că au băut sau nu, nu ştim exact, de aceea am decis să fie aduşi la spital. Am avut probleme cu o asistentă care a spus că nu-i primeşte în spital fără a fi însoţiţi de părinţi, ceea ce nu se poate, însă până la urmă s-a rezolvat. Am dus probă la spital să vadă exact şi medicii ce au băut copiii. E vorba de o şcoală nouă cu centrală nouă şi constructorul ştie ce a făcut, a vrut să testeze centrala, ar fi făcut presiune şi s-a dus antigelul în conducta de apă”, a mai declarat primarul comunei Victoria.

Poliţiştii s-au sesizat în acest caz şi au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

„Am fost sesizati că la școala din Victoria 13 copii ar fi ingurgitat solutie tip antigel din instalaţia de apă, respectiv de la cişmeaua din curtea şcolii. La faţa locului au venit mai multe ambulanţe, ulterior s-au prezentat alţi patru copii care au declarat că au băut apă din reţeaua şcolii de apă potabilă. Se fac cercetări, s-a făcut dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat comisar şef Ştefan Iulian de la IPJ Brăila.

O anchetă a fost demarată şi la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Brăila.

Potrivit inspectorului general al IŞJ Brăila, Cătălin Canciu, situaţia a apărut după ce constructorul a hotărât să introducă în instalaţia de încălzire antigel pentru a verifica centrala termică a unităţii de învăţământ.

În mod accidentat, cel mai probabil din cauza unui dop nestrâns corespunzător, antigelul a ajuns în instalaţia de alimentare cu apă a şcolii şi a câtorva case din jur.

„M-a sunat directorul că după ora de sport copiii au reclamat un gust ciudat al apei, cred că a gustat şi profesorul de serviciu şi şi-au dat seama că apa are rece. E vorba de 17 copii de clasa a treia si a şaptea, imediat s-au făcut investigaţii în timp ce au sunat si au dat seama că constructorul a introdus in instalaţia de încălzire antigel. Nu ştim cum a  ajuns antigelul în instalaţia de apă, mai ales că presurizată are presiune, e foarte ciudat şi s-a deschis dosar penal. Copiii sunt internaţi, sub observaţie, 24 de ore, de asemenea fiind vorba de un dosar penal. Poliţia va ancheta şi cu siguranţă va identifica vinovatul”, a declarat șeful ISJ Brăila, Cătălin Canciu.

Citește și VIDEO EXCLUSIV/ Cătălin Măruță a dezvăluit cum se împart treburile în familie și ce au de gând cu al treilea copil

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
10 oct.
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
10 oct.
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
10 oct.
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
10 oct.
Singura femeie care a supraviețuit după două doze letale, externată din spital. Christa Pike a fost trimisă înapoi în închisoare după execuția ratată
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
10 oct.
O furtună solară puternică lovește Pământul: Avertisment emis de NOAA pentru sateliți și rețele de comunicații
TRENDING
10 oct.
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
Reportaj
10 oct.
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un obiect neobișnuit te ajută să îți protejezi hainele din valiză. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
10 oct.
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
O casieră de la supermarket cântărește cu ardei gras roșu. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
10 oct.
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
10 oct.
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
10 oct.
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
10 oct.
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Un pompier în timp ce stinge un incendiu de vegetatie
10 oct.
Incendiu de vegetație în Parcul Național Retezat. Pompierii se luptă de două săptămâni cu focul din zona Cheile Buţii
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
10 oct.
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...