Schimbarea va face ca Franța să aibă una dintre cele mai scăzute vârste de școlarizare obligatorii în Europa. Totuși, noile prevederi vor afecta doar un număr mic de copii, deoarece majoritatea familiilor franceze aleg deja să-și trimită copiii la școală la trei ani.

Doar 2,4% dintre copiii francezi nu sunt înscriși la această vârstă la școală, arată cifrele guvernamentale.

Macron a spus că schimbarea a avut drept scop reducerea inegalității în educație, deoarece părinții din zonele mai sărace din Franța și din teritoriile de peste mări au șanse mai mici să-și trimită copiii la școală la o vârstă fragedă.

În Paris, 93% dintre cei în vârstă de trei ani sunt înscriși, dar cifra este mult mai scăzută în unele teritorii de peste mări, potrivit lui Le Monde. „Sper că, prin intreoducerea acestei obligații, de la începutul anului școlar în 2019, putem … corecta această diferență inacceptabilă”, a declarat Macron într-o conferință marți.

El a salutat schimbarea ca fiind „un moment esențial în sistemul educațional francez”.

Există multe dezbateri despre momentul în care copiii trebuie să înceapă educația formală. În Finlanda, Polonia și Estonia -trei dintre țările cu cel mai bun sistem educațional din Europa – școala începe la șapte ani. Dar copiii din aceste țări au fost, de obicei, într-o grădiniță, unde au învățat prin joc. Dimensiunile claselor sunt, de asemenea, în general mult mai mici.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Vârsta copiilor care încep școala în țările europene

Patru ani: Irlanda de Nord

Cinci ani: Cipru, Anglia, Malta, Scoția, Țara Galilor

Șase ani: Austria, Belgia, Croația, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Republica Irlanda, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Elveția, Turcia

Șapte ani: Bulgaria, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Polonia, Serbia, Suedia


Citește și: Allview lansează primul smartphone românesc cu tehnologia de recunoaștere facială Deep Face ID, care concurează iPhone X de la Apple


 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI