„Copiii mi-au luat totul si m-au aruncat in strada”

Ma numesc Ecaterina si sunt o femeie de 75 de ani. La 14 ani, am venit la Bucuresti cu gandul de a munci si a ma stabili in acest oras. Am muncit pe un santier de constructii unde am fost nevoita sa dau cu lopata si tarnacopul. Apoi am fost trecuta ca ajutor la o cantina unde l-am cunoscut pe cel care avea sa-mi devina sot. Impreuna cu acesta, care la acea data era deja tata a doi copii, am avut inca patru copii. La scurt timp insa, sotul meu s-a imbolnavit si a murit, lasandu-ma singura cu cei 6 copii.
Am facut sacrificii pentru a-mi creste copiii. Efortul meu nu a fost insa rasplatit, desi i-am imbracat si trimis la scoala. Am fost furata de bani in mod frecvent, mi-au vandut si amanetat putinele bijuterii pe care mi le-am permis din munca mea si chiar toata agoniseala de o viata. Nora, cu acceptul baiatului meu, m-a fortat in numeroase randuri ca, in ziua de pensie, sa merg la posta si sa ridic banii pe care aceasta mi-i confisca cu forta. Ca sa nu ii deranjez si sa nu cer de mancare m-au inscris la cantina saracilor, pe mine, mama lor, care am rupt de la gura mea ca sa le dau lor sa manance.
In anul 1993 m-am recasatorit si m-am mutat in casa sotului, dar si de aici am fost alungata de copiii mei. Am ajuns in aceasta situatie pentru ca fiul meu, in anul 1997 si-a vandut locuinta, iar eu ca mama l-am primit in locuinta sotului meu. Primele luni de convietuire au decurs normal, insa in scurt timp atat baiatul meu, cat si copiii acestuia au devenit violenti. In mai multe nopti am fost nevoita sa fug de acasa, sa fug de violenta lor in strada.
Intr-un final, si eu si sotul, temandu-ne pentru vietile noastre, am parasit locuinta.
Cand am fost de acord sa-i primesc in casa noastra, i-am explicat sotului meu ca acest baiat ne va fi de mare ajutor la batranete. Aceasta a fost greseala care a dus la nenorocirea noastra. Venirea acestor oameni in casa noastra a insemnat doar necaz si disperare.
O alta mare greseala pe care am facut-o a fost ca, la indemnul fetei mele, dupa ce m-am recasatorit, sa vand apartamentul din cartierul Pantelimon, cumparat din truda muncii mele. Banii i-am dat fetei mele care a cumparat din ei o casa in comuna Lilieci, sperand ca la batranete sa am sprijnul ei. Nu a fost asa, ea nu ma mai socoteste ca mama, doar interesul ei a ramas, iar eu nu mai fac parte din acesta pentru ca nu mai am nimic de dat. Departe de mine intentia de a-mi arata varsta si betesugurile, dar, credeti-ma, suntem foarte batrani si nu mai avem puterea de a ne lupta cu acesti oameni.
Un singur lucru imi doresc, ca la moartea mea nici unul dintre acestia sa nu vina, nu mai au ce sa imi ia, iar eu nu mai am ce sa le las, pentru ca eu nu mai am copii. Daca vor citi aceste randuri sa inteleaga ca la mormantul meu si al sotului meu nu au dreptul sa calce nici unul dintre ei. Ne-au distrus batranetile si nu vreau sa ne murdareasca amintirea.
Ecaterina, Bucuresti

Urmărește-ne pe Google News