„În cursul zilei de astăzi, copilul va fi supus unei intervenții chirurgicale stabilită în urma finalizării investigațiilor. Familia nu este de acord cu furnizarea unor informații medicale amănunțite”, se arată în comunicatul spitalului de copii, la solicitarea Libertatea.

spital-grigore-alexandrescu-stare-medicala-copil-lovit-coloana-primarie-pmb

Băiatul de 6 ani a ajuns luni, 22 august, la spitalul de copii din Capitală și a fost internat la Terapie Intensivă în „stare gravă”, potrivit medicilor, după ce una dintre coloanele decorative din holul Primăriei Capitalei a căzut peste el.

Imaginile de pe camerele de supraveghere au arătat că micuțul s-a agățat de coloana decorativă, care s-a desprins. Băiatul era însoţit de tatăl său, care venise la PMB pentru rezolvarea unei probleme.

Într-o declarație pentru Libertatea, reprezentanții Spitalului Grigore Alexandrescu au precizat marți, 23 august, că băiatul este stabil, sub supravegherea medicilor de la neurochirurgie și ATI și că „este mai bine” decât atunci când a fost adus.

Libertatea l-a contactat pe primarul general Nicușor Dan pentru un punct de vedere privind incidentul petrecut în instituția pe care o conduce, însă edilul nu a dorit să răspundă.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Urmărește-ne pe Google News
Comentarii (1)

sandcmeuble   •   24.08.2022, 16:12

salut, mi se pare absolut bizar si scandalos faptul ca NIMENI , ADICA NICIUN ZIARIST , NU SPUNE NIMIC DESPRE TATAL *** , CARE VEDE COPILUL CUM TRAGE DE COLOANA SI NU SCHITEAZA NICIUN GEST SI DESPRE FAPTUL CA COPILUL A TRAS DE COLOANA !!!! toti vorbiti despre accident , cum '' a cazut coloana peste el ''!!. Posibil ca nu-l agreati pe Nicusor Dan , poate v-a placut Firea , dar sa distorsionati realitatea in halul asta este impardonabil. Aveam pretentii mai mari de la dvs. D-ul Tolontan

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Giani Kiriță, despre interlopi, jocuri de noroc și aventuri sexuale: „Andreea Tonciu a zis că am fost cel mai slab la pat. Dacă vorbesc cred că se crapă ecranul!”
GSP.RO
Giani Kiriță, despre interlopi, jocuri de noroc și aventuri sexuale: „Andreea Tonciu a zis că am fost cel mai slab la pat. Dacă vorbesc cred că se crapă ecranul!”
Imagini BOMBĂ de la NUNTA lui Reghe cu Anamaria Prodan! Ce făcea impresara, detalii INCREDIBILE
Playtech.ro
Imagini BOMBĂ de la NUNTA lui Reghe cu Anamaria Prodan! Ce făcea impresara, detalii INCREDIBILE
Incredibil, unde a fost surprins Gabi Bădălău după ce tatăl lui a fost reținut de DNA! Nu, nu era singur!
Viva.ro
Incredibil, unde a fost surprins Gabi Bădălău după ce tatăl lui a fost reținut de DNA! Nu, nu era singur!
Vouchere de vacanţă decontate 100% și pentru angajații din mediul privat. Proiectul ar revitaliza HoReCa
Observatornews.ro
Vouchere de vacanţă decontate 100% și pentru angajații din mediul privat. Proiectul ar revitaliza HoReCa
14 oameni care participau la o înmormântare au murit. Cum s-a întâmplat tragedia
Știrileprotv.ro
14 oameni care participau la o înmormântare au murit. Cum s-a întâmplat tragedia
Ce nu trebuie să mănânci niciodată în concediile all inclusive. Secretul hotelierilor și trucuri prin care ies mai ieftin
FANATIK.RO
Ce nu trebuie să mănânci niciodată în concediile all inclusive. Secretul hotelierilor și trucuri prin care ies mai ieftin
Kaka l-a scos din poză pe Burleanu. Postarea brazilianului a devenit virală! | FOTO
Orangesport.ro
Kaka l-a scos din poză pe Burleanu. Postarea brazilianului a devenit virală! | FOTO
Horoscop 29 noiembrie 2022. Gemenii ar fi util să se mențină ocupați, cu treburi importante, ca să nu se amestece în toate
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2022. Gemenii ar fi util să se mențină ocupați, cu treburi importante, ca să nu se amestece în toate
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer