O copilă de 10 ani a fost violată toată noaptea în casa unui consătean, care a supus-o la perversiuni greu de imaginat. Individul a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru faptele sale. Comunitatea îl cunoaște însă ca o persoană care avea grijă de copii și nimeni nu ar fi bănuit ororile pe care le-a făcut.
Un individ de 49 de ani, Eduard C., din localitatea Fărcășeni, a fost condamnat la 7 ani de închisoare după ce a batjocorit o copilă de 10 ani ce provine dintr-o familie defavorizată. Bărbatul este divorţat şi locuieşte singur, el fiind văzut, în trecut, de membrii comunităţii sale alături de copii. Minorii erau primiţi în curtea individului, pentru a se uita la televizor sau pe laptop, ori pentru pentru a se juca pe tabletă, relatează ziaruldeiasi.ro.
Pe 10 februarie, o copilă de 10 ani din localitate a plecat la magazinul din sat şi a trecut prin faţa porţii bărbatului. „Inculpatul, cunoscând vulnerabilitatea persoanei vătămate minore lăsate mereu nesupravegheată de părinţi, văzând-o pe minoră, i-a dăruit acesteia 5 lei şi a îndemnat-o să meargă cu el acasă, inculpatul constrângând-o în final să meargă la domiciliul său. Ajunşi în casa inculpatului, acesta având scopul întreţinerii de relaţii sexuale cu minora, i-a creat mai întâi o stare de confort, ademenind-o cu jocul pe laptop, tabletă şi vizionare programe tv, minorei fiindu-i imediat captată atenţia de ofertele de joc propuse de inculpat“, se arată în motivarea sentinţei de condamnare a individului.
Spre seară, individul a ajuns în stare de ebrietate, a tras perdelele camerei și a violat-o, sub amenințarea unui cuțit.
Potrivit motivării judecătorilor, „inculpatul i-a cerut de asemenea victimei să îl lovească la fund cu coada unei mături”.
După oribilele fapte, individul a adormit iar fata a rămas trează toată noaptea. Abia a doua zi familia copilei s-a interesat de ea, minora ajungând acasă și povestind prin ce a trecut.
Individul a declarat anchetatorilor că nu îşi mai aminteşte ce s-a întâmplat, însă a precizat „că nu crede că ar fi în stare să comită faptele de natură sexuală de care este acuzat“.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, individul trebuie să achite daune morale de 20.000 de lei victimei, dar decizia nu este definitivă.