Conservatorii au gasit din nou o solutie de a iesi basma curata dintr-o situatie neplacuta. Desi este cercetat de DNA, pentru invarteli cu Loteria Nationala, vicepremierul George Copos a demisionat ieri din Guvern invocand cu totul alt motiv: este nemultumit peste masura de proiectul Codului fiscal.


“M-am gandit foarte mult azi-noapte”, a marturisit ieri George Copos (foto) cand convocase presa sa-si anunte decizia. Vicepremierul s-a retras din Guvern in glorie, la anuntul sau facut in Parlament fiind prezent insusi presedintele PC Dan Voiculescu. Nimeni nu a pomenit vreun cuvant despre faptul ca  acesta astepta doar sa-i ajunga dosarul de la DNA la instanta pentru a-si anunta demisia.


Motivele pe care Copos le-a enumerat ca stand la baza demisiei, sale sunt legate exclusiv de proiectul Codului fiscal, propus de ministrul liberal Sebastian Vladescu in sedinta de Guvern de miercuri. El s-a declarat nemultumit de refuzul    Executivului de a-i accepta propunerile privind impozitarea redusa a microintreprinderilor. Alt motiv ar fi refuzul de a reduce TVA la produsele de baza, proiect sustinut de conservatori de cand au intrat la guvernare, ca si refuzul cabinetului referitor la neimpozitarea profitului reinvestit.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.