George Copos, senator al Partidului Conservator, si Nicolae Cristea, fost director general al Companiei Nationale “Loteria Romana”, au fost trimisi in judecata pentru evaziune fiscala.


Conform probelor, in perioada iulie – decembrie 2004, George Copos, cu sprijinul lui Nicolae Cristea, s-a sustras de la plata obligatiilor fiscale, aducand bugetului de stat un prejudiciu de peste 39 miliarde lei. In cazul celor doi, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator prin indisponibilizarea sumelor de bani aflate in conturile acestora.


George Copos ramane in continuare membru al Partidului Conservator, cu toate ca anterior declarase ca se va suspenda din partid in momentul in care dosarul “Loteria Nationala” va fi trimis instantei supreme. “L-am convins sa nu se suspende si sa nu-si dea demisia pana nu va hotari instanta daca este vinovat sau nu”, a declarat, ieri, purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca. El a precizat ca presedintele PC, Dan Voiculescu, a fost cel care s-a opus, inca de luni, suspendarii din partid a lui Copos, iar ceilalti lideri conservatori i-au imbratisat pozitia.

Regizorul transmisiunii, criticat pentru imaginile din cazul Eriksen! Ce a putut filma: „Lipsă de umanitate! Trebuie dat afară imediat”
PARTENERI - GSP.RO
Regizorul transmisiunii, criticat pentru imaginile din cazul Eriksen! Ce a putut filma: „Lipsă de umanitate! Trebuie dat afară imediat”
Medic infecționist, semnal de ALARMĂ pentru cetățeni. Ce riscă să pățească persoanele care s-au imunizat împotriva Covid-19
Playtech.ro
Medic infecționist, semnal de ALARMĂ pentru cetățeni. Ce riscă să pățească persoanele care s-au imunizat împotriva Covid-19
Imagini cu ultimele momente din viața fetiței de 3 ani, din Constanța, care a fost sfâșiată de animalele sălbatice
Observatornews.ro
Imagini cu ultimele momente din viața fetiței de 3 ani, din Constanța, care a fost sfâșiată de animalele sălbatice
Horoscop 13 iunie 2021. Fecioarele trebuie să regândească anumite planuri sau să renunțe la ele
HOROSCOP
Horoscop 13 iunie 2021. Fecioarele trebuie să regândească anumite planuri sau să renunțe la ele
Cum a fost salvat Christian Eriksen. Medicul naţionalei Danemarcei a dezvăluit intervenția miraculoasă
Știrileprotv.ro
Cum a fost salvat Christian Eriksen. Medicul naţionalei Danemarcei a dezvăluit intervenția miraculoasă
Apare o super forţă în Liga 1. Dragomir, uluit: ”Va fi numărul 1 detaşat”. Un nume uriaşă urmează să preia echipa. EXCLUSIV
Telekomsport
Apare o super forţă în Liga 1. Dragomir, uluit: ”Va fi numărul 1 detaşat”. Un nume uriaşă urmează să preia echipa. EXCLUSIV
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)