Informațiile despre testarea cu succes a rachetei de croazieră a Phenianului au fost publicate duminică de agenția de presă nord-coreeană ACTC, potrivit AFP, citată de Agerpres. Testele au avut loc în weekend, în prezența unor oficiali de rang înalt de la Phenian. O reacție a venit în scurt timp din partea SUA. Reprezentanții Pentagonului au transmis că aceste exerciții sunt o amenințare pentru vecinii Coreei de Nord.
Potrivit agenţiei de presă nord-coreene, rachetele cu rază lungă de acțiune au parcurs o traiectorie de 1.500 de kilometri și și-au atins ținta, care nu a fost menționată.
Referindu-se la rachetele folosite în cadrul testului, primul din luna martie și până acum, agenția de presă nord-coreeană vorbește despre „arme strategice de mare importanţă”.
Într-o comunicat transmis duminică, Pentagonul a precizat că „această activitate subliniază dezvoltarea continuă de către Coreea de Nord a programului său nuclear şi ameninţările pe care aceasta o reprezintă pentru vecinii săi şi comunitatea internaţională”.
În același timp, Comandamentului american pentru zona Indo-Pacific a transmis că SUA „vor continua să monitorizeze situaţia şi se vor consulta îndeaproape cu aliaţii şi partenerii”.
În ultimii ani, Coreea de Nord a testat cu succes mai multe rachete balistice și a făcut teste nucleare, în ciuda sancțiunilor internaționale care o vizează și a unor rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU care interzic continuarea acestor programe.
Anunțul despre recentul test făcut de Phenian vine după ce regimul nord-coreean a organizat o paradă gigantică, la miezul nopții de 8 spre 9 septembrie, pentru a aniversa 73 de ani de la fondarea republicii.
Foto: EPA