Este oficial, Coreea de Sud, țara care a adus sub control, în primăvară, o explozie de cazuri COVID, spune că se confruntă acum cu un nou val epidemic.

”Dacă un val este definit ca o explozie de infecții care pune presiune pe sistemul sanitar, atunci cred că un al doilea val este în desfășurare în zona orașului Seul”, a declarat luni șefa Centrului pentru Controlul și Prevenția Bolilor, Jung Eun-kyeong, potrivit Korean Herald.

Jeong Eun-kyeong, director al KCDC, a declarat că a devenit evident că o vacanţă care a inclus un weekend de la începutul lunii mai a marcat începutul unui nou val de infectări, concentrat în mare parte în zona Seul, unde fuseseră înregistrate anterior mai puţin cazuri.

”În zona metropolitană, credem că primul val a fost din martie până în aprilie, precum şi din februarie până în martie”, a declarat Jeong în cadrul unei conferinţe periodice. ”Apoi vedem în desfăşurare un al doilea val, care a fost declanşat de vacanţa din mai”, a adăugat ea, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

La sfârşitul lunii februarie, Coreea de Sud a raportat un vârf de peste 900 de cazuri într-o singură zi, în cadrul primului focar important din afara Chinei.

Până la sfârşitul lunii aprilie, în urma unei campanii intensive de monitorizare şi testare, numărul cazurilor noi nu a mai depăşit cifra zece.

Cu toate acestea, la scurt timp după ce ţara a anunţat că va relaxa măsurile de distanţare, la începutul lunii mai, numărul cazurilor noi de infectare a crescut, în special în rândul tinerilor care au frecventat cluburile de noapte şi barurile în Seul în perioada minivacanţei.

”Iniţial am prevăzut că va apărea al doilea val toamna sau iarna”, a spus Jeong. ”Estimarea noastră s-a dovedit a fi greşită. Atât timp cât oamenii au contacte apropiate cu ceilalţi, credem că infectările vor continua”, a adăugat ea.

Coreea de Sud a raportat duminică noaptea 17 cazuri noi de coronavirus, pentru prima dată în aproape o lună când numărul cazurilor noi înregistrate zilnic a scăzut sub 20. A fost o scădere de la 48, respectiv 67 de cazuri raportate în ultimele două zile.

Coreea de Sud a înregistrat în total 12.438 de cazuri de COVID-19, dintre care 280 soldate cu decese.

Jeong a recomandat vigilenţă, însă a precizat că dacă oamenii menţin distanţe de doi metri faţă de alte persoane ei îşi pot scoate măştile, în anumite circumstanţe, pe vreme călduroasă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.