Îl vizita după gratii

Unii au petrecut aici şi noaptea de miercuri spre joi. “Am ţinut să venim astăzi aici pentru că părintele Iustin ne-a ajutat mult. De fiecare dată avea o vorbă bună, un sfat care ne ajuta în viaţă”, a declarat unul din pelerini, venit din Italia. Printre cei care nu au putut sta departe s-a numărat şi Daniel Corogeanu, preotul de la Tanacu, cel care a ispăşit o condamnare la închisoare pentru exorcizarea unei măicuţe.
Acesta nu s-a arătat la înmormântare, ci a venit luni, imediat după moartea duhovnicului său, care l-a vizitat în toată perioada cât Corogeanu a stat după gratii. Slujba de ieri a fost oficiată de un sobor de 50 de preoţi, iar părintele Pârvu a fost îngropat în curtea mănăstirii în care a slujit.

Minunile de la Mănăstirea Petru Vodă

Corogeanu, la căpătâiul duhovnicului Iustin Pârvu
Credincioşii care obişnuiesc să meargă la Mănăstirea Petru Vodă cred că aici s-au întâmplat mai multe minuni. Astfel, se spune că în februarie 2009, din ochii Maicii Domnului şi ai pruncului Iisus curgeau picături de mir şi oricât ştergeau icoana, picăturile apăreau la loc. Tot aici, un tânăr care avea o boală gravă de piele, pentru care medicii nu i-au găsit leac, s-ar fi vindecat după ce a fost uns de mama sa cu ulei sfinţit luat de la schit. Zilele trecute, cu puţin timp înainte de moartea duhovnicului, i-ar fi curs lacrimi cu mir, iar busuiocul uscat cu care binecuvânta oamenii ar fi înverzit.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.