Polonia închide cimitirele de Sărbătoarea Tuturor Sfinților, iar vârstnicii sunt rugați să stea în case două săptămâni

Comentează

Duminică, de Sărbătoarea Tuturor Sfinților, cimitirele din Polonia vor fi închise pentru a fi prevenită răspândirea coronavirusului. Premierul Mateus Morawiecki a anunțat că această măsură va fi păstrată atât sâmbătă, cât și luni, relatează Hotnews.

Vineri, Polonia a anunțat un nou record de infectări cu noul coronavirus pentru a patra zi la rând, înregistrând 21.629 de cazuri noi în ultimele 24 de ore.

Totodată, premierul Morawiecki le-a cerut vârstnicilor de peste 70 de ani să rămână în case pentru următoarele 14 zile și a recomandat munca de la distanță acolo unde este posibilă.

”Dacă în zilele următoare observăm o creştere cu 2.500-3.000 a numărului de infectări zilnice, din nefericire ne-am putea aştepta la un nou lockdown, în scurt timp”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății din această țară.

Autoritățile poloneze au precizat că joi erau internate în spitale peste 14.600 de persoane. Peste 1.200 dintre acestea au nevoie de ventilație mecanică, numărul reprezentând aproape 70% din totalul ventilatoarelor din sistemul spitalicesc.

În această țară, purtarea măștilor de protecție este obligatorie, iar de sâmbăta trecută mai merg la şcoală fizic doar copiii de până în clasa a treia inclusiv. Ceilalți elevi învață la distanță, iar angajaţii sunt încurajaţi să lucreze de acasă în măsura posibilului.

Restaurantele, cafenelele, barurile fac doar livrări, piscinele şi cluburile de sport sunt închise.

Adunările sunt limitate la cinci persoane, nunțile sunt interzise, iar accesul în magazine, transporturi și biserici este limitat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Aproape un sfert dintre tinerii români cu vârste între 18 și 24 de ani nu au un loc de muncă și nu urmează nicio formă de educație sau formare profesională.
14:18
România, cu o problemă majoră în rândul tinerilor: aproape 1 din 4 nu muncește și nu merge la școală
Aeronava Ivan Patzaichin de la Tarom
13:27
Aeronava „Ivan Patzaichin” intră oficial în flota TAROM cu zborul București - Chișinău: Momentul, marcat printr-un botez aviatic cu tunuri de apă
MONDEN
Monica Anghel a slăbit 30 de kilograme
15:00
Alimentele la care a renunțat Monica Anghel pentru a slăbi 30 de kilograme. Declarații sincere după o perioadă grea de recuperare
Sânziana Buruiană
14:30
Sânziana Buruiană critică proiectul uniformelor școlare obligatorii: „Generația TikTok nu va fi sclavă pe plantație”
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
15:53
Arhiva istorică a Agenției AGERPRES va fi digitalizată printr-un proiect european de 7,5 milioane de lei: 100.000 de fotografii și texte istorice vor deveni accesibile publicului
15:50
Au îmbinat șase containere maritime și au construit o casă de 149 mp, în SUA. Cum arată interiorul
15:45
Ilie Năstase, mesaj tranșant pentru Brigitte Pastramă după declarațiile despre Ioana: „Să își vadă de relația pe care o are”
15:36
Un avion plin cu pasageri a fost sechestrat pe pistă, în Instanbul, înainte de decolare din cauza unei datorii de 3 milioane de euro
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
O femeie care se uită la panourile cu informații despre zboruri din aeroport
15:14
Reclama dintr-un aeroport din Marea Britanie care a stârnit panică și hohote de râs printre pasageri: „Mi-ar strica complet ziua”
Spirometrii gratuite in farmacii testare cancer pulmonar, BPOC, astm
15:18
Cât de expuși sunt tinerii la cancerul bronhopulmonar și de ce este esențială depistarea precoce. Societatea Română de Pneumologie oferă spirometrii gratuite
Un avion pe pistă. Imaginea surprinde activitatea personalului de la sol care pregătește avionul pentru decolare.
14:31
33 de aeroporturi din Europa vor fi înghețate mâine de o grevă a controlorilor aerieni. Mii de turiști vor fi afectați
Orașul Chicago, SUA 2024 vazut din spatiu, în dreapta așa cum se vede de pe ISS în 2025, în stânga, Chicago în 2003, iluminat de lămpi cu vapori de sodiu
14:22
Un astronaut NASA a fotografiat orașele din spațiu, noaptea, de-a lungul a 23 de ani. Diferența de culoare este uimitoare
O imagine filmată de sus arată niște mâini care țin o tabletă pe ecranul căreia apare un bungalou tropical, precum și un calendar afișat pe un laptop
13:08
Românii renunță la vacanțele last-minute iar peste 60% își rezervă concediile cu cel puțin trei luni înainte
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Patrick Andre de Hillerin a murit la 52 de ani
13:01
Când va fi înmormântat Patrick Andre de Hillerin: „În locul în care se odihnesc strămoșii familiei”
Ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază
Exclusiv
13:00
48 de angajați SPP au fost detașați în misiunile diplomatice ale României. Ovidiu Voicu: „Ținând cont că întreaga activitate a SPP este clasificată, se deschide o poartă largă pentru abuz”
Tesla Model X gri, cu portierele deschise, fotografiata la Vama Sighetu Marmației
12:21
Un șofer ucrainean a rămas fără mașina de 105.000 de lei la Sighet. Era căutată în Olanda
Românii care au muncit atât în țară, cât și în alte state europene pot beneficia de pensii comunitare.
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri