Cum a devenit un veterinar erou în Feroe. Niciun deces din pricina COVID-19, iar procentul populației testate este cel mai mare

Comentează

Debes Christiansen, un om de știință din Insulele Feore, care conduce un laborator veterinar unde, de regulă, se testa calitatea somonului, a decis să schimbe utilitatea acestuia. Acolo se fac teste pentru coronavirus. În arhipelag nu s-a înregistrat niciun deces și mai există un singur pacient cu COVID-19 internat.

În Insulele Feroe s-a testat cel mai mare procent din rândul populației contra acestui teribil virus, a notat The Guardian. Zece procente dintre cei 61.000 de locuitori ai insulelor au fost testați.

În Insulele Feroe există un singur pacient internat în spital cu COVID-19. Până în prezent, doar în trei state din Europa nu s-au înregistrat decese: Insulele Feroe, Liechtenstein și Georgia.

Încep școlile, se reiau competițiile sportive

Badur á Steig Nielsen, premierul Insulelor Feroe, a anunțat că de luni, 20 aprilie, se vor redeschide creșele, grădinițele și școlile primare. Competițiile sportive vor porni din nou la drum, dar se vor desfășura fără spectatori.

Deves Christiansen este eroul feroezilor pentru că a transformat laboratorul într-un centru de testare a coronavirusului.

În Feroe s-a reușit carantinarea la timp a tuturor contacților direcți ai celor 184 de oameni disgnosticați pozitiv cu acest virus. Dintre cei 184 de pacienți, 131 s-au recuperat complet. Aproape toți ceilalți sunt, de asemenea, vindecați. Numai unul singur mai este la spital.

I-a avertizat pe guvernanți din ianuarie

Succesul feroezilor în lupta cu pandemia de coronavirus și faptul că nu s-au înregistrat niciun deces este datorat, conform multor voci, de disponibilitatea pe care Christiansen de a-și schimba utilitatea laboratorului.

Debes Christiansen, directorul Laboratorului Național de Analiză a Bolilor Peștelui și Animalelor, din capitala Torshavn, a avertizat guvernul arhipelagului din nordul Atlanticului încă din luna ianuarie asupra pericolului reprezentat de virusul pornit din China și la necesitatea de a pregăti rapid un centru de testare a populației pentru acest virus.

A adaptat testul folosit la pește pentru detectarea COVID-19

Laboratorul condus de Christiansen, care era specializat pe testarea calității somonului, a fost transformat din timp în centru de testare pentru infecții virale. Feroezii și-au făcut din timp stocuri suficiente de teste și toate cele necesare stopării răspândirii virusului.

În plus, Christiansen a schimbat un test pe care îl făcea pentru detectarea bacteriilor periculoase din pește pentru a descoperi coronavirusul.

Debes Christiansen a explicat și cum a transformat testele pe care le avea din belșug pentru testarea peștelui în teste pentru verificarea oamenilor!

„Este foarte ușor să vă adaptați. Am schimbat câteva dintre componente. În activitatea noastră normală, facem teste pentru bacteriile peștilor, iar în acest caz am schimbat doar cele trei componente specifice coronavirusului”, a explicat Christiansen.

„Nu s-a răspândit mult”

La acest laborator se pot face 1.000 de teste zilnic, iar ultimele, cele luate marți, au fost toate negative.

„Se pare că nu s-a răspândit foarte mult virusul. Toată lumea vorbește despre cifre negre, dar am testat 10 procente din populație, așa că nu cred că avem foarte mulți”, a spus Christiansen.

Kristina Hafoss, fost ministru de finanțe până în 2019 și actual parlamentar, a lăudat inițiativa grupului condus de Christiansen de a organiza un lalorator de analiză și pe cea a guvernului de a organiza carantina într-un hotel de lângă aeroportul de Torshavn.

Dacă ar fi trebuit să trimitem testele în Danemarca pentru analiză, ere nevoie de trei zile și până la o săptămână pentru a le recupera și nu ar fi fost posibil să controlăm boala așa cum am făcut-o.

Kristina Hafoss, parlamentar din Feroe:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
17 sept.
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Un nou exercițiu de mobilizare MOBEX 2026 a avut loc în Suceava, Botoșani și Neamț. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
17 sept.
Exercițiu masiv de mobilizare în Suceava, Neamț și Botoșani: sute de rezerviști au fost chemați în poligon pentru trageri și instrucție. Urmează București și Ilfov
MONDEN
Ana Maria Mocanu
17 sept.
Ce proceduri estetice și-a făcut Ana Maria Mocanu după „Asia Express”: „Foarte mulți oameni m-au criticat”
Irinel Columbeanu
17 sept.
Irinel Columbeanu a scăpat de datoria de 5.000 de euro la azil! Cine i-a plătit toate restanțele
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17 sept.
Dominic Fritz, mesaj după nominalizarea lui Siegfried Mureșan: „Suntem pregătiți să găsim puncte de compromis chiar și cu PSD”
Siegfried Mureșan și Ilie Bolojan. Foto: Hepta
17 sept.
Prima reacție a lui Ilie Bolojan după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier: „Misiunea nu este una ușoară”
Ultimele știri
06:39
Kim Yo Jong, sora lui Kim Jong-Un acuză SUA că amplifică tensiunile în Peninsula Coreeană prin exerciţii militare: „Vom riposta”
06:30
Viktor Orban a adus preoții ca să scoată dracii din noul sediul de partid: „Nu vin aici, evită locul”
06:29
Iranul a atacat un petrolier în Strâmtoarea Ormuz. Nava a fost interceptată din cauza unui incendiu la bord
06:20
Vot supravegheat de soldați ruși cu glonțul pe țeavă, în teritoriile ucrainene ocupate
TRENDING
17 sept.
Bani în plus la pensie din al 13-lea salariu și ore suplimentare: când sunt recunoscute automat și când ai nevoie de adeverințe
17 sept.
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
17 sept.
Horoscop 18 septembrie 2026. Balanțele este bine să separe mesajul de felul în care le este transmis, chiar dacă nu le convine
Femeie cu bancnote de euro în mâini
05:50
Problemele cu banii îmbătrânesc creierul: „Resursele mentale sunt redirecționate către aceste griji imediate”
Câștigătorul premiului de 1000000 de lire sterline la loterie mai are doar câteva ore pentru a-și revendica premiul, dacă a pierdut biletul. Sursă foto: Facebook /My Richmond.
17 sept.
Misteriosul câștigător la loterie este căutat de toată lumea. Mai are doar o zi la dispoziție pentru a revendica 1.000.000 de lire sterline
Mc Donalds Drive-thru
17 sept.
În 1985, în Europa apărea una dintre cele mai cunoscute invenții ale americanilor, care se găsește acum în fiecare oraș mare
Leopardus tilcayo trăind în captivitate la refugiul de animale La Senda Verde din Nor Yungas, Bolivia „Tigrino” a dus la descoperirea noii specii de feline. Sursă foto: Paola Nogales-Ascarrunz.
17 sept.
Cercetătorii au identificat o nouă specie de pisică pentru prima oară în 100 de ani: „E mai mică decât cea de casă”
O familie din Serbia a investit 300000 de euro într-o plantație de nuci
17 sept.
Afacerea cu un singur soi de fructe cu care o familie vrea să dea lovitura: a investit 300.000 de euro în 5 hectare
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Silvia Lungu a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Sursă foto: Facebook /Mara Bubu.
17 sept.
O româncă a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Mobilizare de forțe pentru găsirea Silviei Lungu, unde a fost văzută ultima dată
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
17 sept.
Jandarmeria a reținut alte cinci persoane după violențele de la protestul oierilor din Piața Victoriei, iar amenzile au depășit 66.000 de lei
Judecătoarea Ionela Tudor, cunoscută pentru cuvintele „m-a sunat Lia”, a făcut cerere de ieșire la pensie la începutul anului 2026
17 sept.
Ionela Tudor revine în magistratură: fosta șefă CAB, cunoscută după episodul „m-a sunat Lia”, va câștiga mai puțin decât pensia de 30.000 de lei
O barca rasturnata in kefalonia, septembrie 2026
17 sept.
Un român de 45 de ani a fost găsit mort pe o plajă din Poros, după ce dispăruse în apele Mării Ionice, în Kefalonia
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
17 sept.
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor