Potrivit unui comunicat MAE, starea de sănătate a persoanei este bună şi se află sub supraveghere medicală, scrie Agerpres.

Au fost dispuse măsurile care se impun în relaţia cu autorităţile din statul de reşedinţă, respectiv măsuri de protecţie pentru restul colectivului misiunii diplomatice şi membrii de familie.

Totodată, MAE precizează că, pentru perioada următoare, activitatea uzuală a Ambasadei României în Statele Unite ale Americii va fi adaptată pentru limitarea expunerii celorlalţi membri ai misiunii, fiind întreprinse toate măsurile necesare de distanţare socială şi autoizolare impuse de această situaţie, activităţile curente în mediul online fiind menţinute.

Citeşte şi:

Fostul jurnalist rus Ivan Safronov, consilier la Roskosmos, inculpat pentru trădare. Riscă 20 de ani de închisoare

Avertisment OMS: “Prea multe ţări se îndreaptă în direcţia greşită! COVID-19 rămâne inamicul public numărul unu”

Strigătul unui primar rămas fără spital către Guvern: “Sulină, Sulină, când ai apă, n-ai lumină. Vedem primii soarele, ultimii dreptatea”

FOTO Noua cucerire a lui Ion Ion Țiriac e amețitoare! Cu ce star se iubește, după Ileana Lazariuc
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Noua cucerire a lui Ion Ion Țiriac e amețitoare! Cu ce star se iubește, după Ileana Lazariuc
Klaus Iohannis, surprins cu ALTĂ femeie la Ziua Marinei. Cine e bruneta cu care a defilat azi, de Sfântă Mărie. Unde e Carmen?!
PARTENERI - PLAYTECH
Klaus Iohannis, surprins cu ALTĂ femeie la Ziua Marinei. Cine e bruneta cu care a defilat azi, de Sfântă Mărie. Unde e Carmen?!
Horoscop 15 august 2020. Racii primesc propuneri dintre cele mai îndrăznețe, dar nu de asta au nevoie
HOROSCOP
Horoscop 15 august 2020. Racii primesc propuneri dintre cele mai îndrăznețe, dar nu de asta au nevoie