“La acest moment avem 368 de localităţi care au depăşit 3 la mie şi comitetele judeţene au aplicat deja regulile prevăzute în hotărârea de guvern: obligativitatea portului măştii, închiderea unor activităţi, temporar, precum restaurante în interior, cinematografe, trecerea la învăţământul online. Deci, astăzi, faţă de ieri, avem o creştere de 15 localităţi care au depăşit indicele de 3 la mie, cazuri cumulate în 14 zile”, a declarat Raed Arafat.

Secretarul de stat a mai precizat că până la începutul săptămânii viitoare urmează să ajungă în ţară 43.000 de teste pe bază de antigen, adăugând că stocul prevăzut este de un milion de teste.

“Testele rapide pe bază de antigen avem în plan să aducem mai multe pentru a le folosi, cum spunem noi, pe linia de front, mai ales în unităţile de primiri urgenţe, ne-ar ajuta să punem diagnosticul rapid pentru cazurile simptomatice şi să le diferenţiem, chiar dacă unele vor trebui ulterior să fie confirmate şi pe testele PCR. Deja primele 43.000 de teste vor ajunge în ţară din fonduri extrabugetare, deci în colaborare cu Crucea Roşie şi mai urmează să introducem stocul strategic. Pentru stocul strategic, pentru prima fază sunt cele 43.000 de teste deja contractate şi urmează să ajungă în România la sfârşitul acestei săptămâni, începutul celeilalte. Pe stocurile strategice am prevăzut un milion de teste”, a adăugat Raed Arafat.

Citeşte şi:

Franța intră în lockdown vineri, Germania, luni. Cum arată noile restricții și ce state europene se mai pregătesc să înăsprească măsurile anti-COVID

Alexandru Rafila: Introducerea carantinei “este singura soluție” pentru scăderea numărului de îmbolnăviri

Sindicatul Europol amenință MAI că polițiștii își suspendă activitatea, dacă nu primesc stimulentul de risc COVID-19 de 2.500 de lei

„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
PARTENERI - GSP.RO
„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
BREAKING: Vești CRUNTE de la OMS despre tulpina indiană. Informația vizează toți românii
Playtech.ro
BREAKING: Vești CRUNTE de la OMS despre tulpina indiană. Informația vizează toți românii
Ultimul mesaj al unei mame din Anglia pentru soțul ei, înainte să moară într-o cameră alăturată: ”Ai câștigat!”
Observatornews.ro
Ultimul mesaj al unei mame din Anglia pentru soțul ei, înainte să moară într-o cameră alăturată: ”Ai câștigat!”
Horoscop 10 mai 2021. Vărsătorii caută stabilitatea, dar prin mijloace greșite, apelând la trucuri incorecte
HOROSCOP
Horoscop 10 mai 2021. Vărsătorii caută stabilitatea, dar prin mijloace greșite, apelând la trucuri incorecte
Anunț important pentru românii care vor lucra în străinătate. Ce se va întâmpla cu ei
Știrileprotv.ro
Anunț important pentru românii care vor lucra în străinătate. Ce se va întâmpla cu ei
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)