La începutul acestei luni, guvernul danez a cerut fermelor de nurci să sacrifice peste un milion de animale, ca urmare a unei serii de focare COVID.

Mii de animale muriseră și la fermele din Utah sau Wisconsin, în Statele Unite, țară care creștea în 2018 în jur de 3,1 milioane de nurci, potrivit Societății Internaționale Umane (HSI). Deocamdată, oficialii americani nu au recomandat fermierilor să își sacrifice animalele.

În iulie, autoritățile spaniole au ordonat la rândul lor sacrificarea a aproape 100.000 de animale din același motiv, iar în mai, autoritățile olandeze au cerut derularea de teste la fermele de nurci, suspectând că un animal a transmis noul coronavirus unui om.

Testele au dus la sacrificarea a 2,6 milioane de animale în Olanda.

Un studiu recent realizat în Olanda a găsit într-adevăr dovezi puternice potrivit cărora cel puțin doi oameni de la o fermă de nurci au fost infectați cu coronavirus de animale.

În plus, ”cercetarea a aflat că nurcile transmit coronavirusul de la una la cealaltă mai ușor decât alte animale. Este uimitor cât de ușor se produce această transmitere”, spune Marion Koopmans, virusoloagă la Erasmus University Medical Center în Rotterdam, co-autoare a studiului.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Aceleași simptome cu ale oamenilor

Nurcile, care sunt înrudite cu nevăstuicile sau vidrele, par să sufere aceleași simptome COVID cu ale oamenilor. Diferența este că majoritatea animalelor mor până la sfârșitul zilei în care au apărut primele simptome.

Condițiile din fermele de nurci facilitează infectarea în masă.

”Animalele sunt ținute în cuști mici. Sunt rânduri și rânduri de astfel de cuști. Animalele nu pot scăpa unul de celălalt”, spune Jo Swabe, oficial al HSI Europa.

În Olanda, există deja o transmitere constantă a virusului între fermele de nurci. Există mai multe ipoteze care explică acest fenomen, cercetătorii spunând că virusul ar putea fi transmis de oameni, de pisici sălbăticite sau de alte animale.

”Nu suntem siguri cum se întâmplă acest lucru. Avem o verigă lipsă”, explică Koopmans.

Cercetătoarea recomandă acum sacrificarea populației de nurci pentru a elimina virusul din ferme. ”Dacă transmiterea de la om la om ar fi blocată, virusul ar putea să re-apară de la fermele de nurci”, avertizează Koopmans.

Ce se va întâmpla cu industria?

Potrivit HSI, 60 de milioane de nurci erau crescute pentru blană în 2018.

Deocamdată, Uniunea Europeană a evitat să aplice o interdicție asupra creșterii animalelor de blană, din cauza epidemiei. Însă mai multe autorități naționale au intervenit pentru a cere sacrificarea nurcilor, în încercarea de a elimina o sursă suplimentară de infecție.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

În Olanda, guvernul guvernul a decis totodată să grăbească un plan deja existent de închidere a fermelor.

Toate fermele de nurci urmau să se închidă în 2024, dar în lumina noilor evenimente, acestea vor fi închise în martie 2021, potrivit televiziunii publice NOS. Fermierii vor primi compensații financiare.

O măsură similară a fost luată de Franța, care a anunțat închiderea fermelor de nurci până în 2025.

Și Polonia pare acum dispusă să interzică creșterea animalelor pentru blană, după ce o lege introdusă de partidul aflat la guvernare a trecut ușor în camera inferioară a parlamentului, la mijlocul lunii trecute.

În alte țări, precum Marea Britanie, Austria sau Croația, interdicția este deja de mult în vigoare.

Pandemia a lovit într-un moment deja dificil pentru industrie, în condițiile în care creatorii de modă au început să folosească blana animalelor tot mai puțin.

Calvin Klein a fost unul dintre primii designeri importanți care a interzis blana în creațiile sale încă din anii 1990. A fost urmat de alte case de modă precum Prada, Chanel, Burberry sau Versace, potrivit HSI.

Iar clienții renunță și ei la produse, preocupați de condițiile în care sunt crescute animalele.

În vreme ce industria se lovește de toate aceste obstacole, Jo Swabe, oficialul HSI crede că Danemarca va fi ultimul bastion care va rezista.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Statul nordic este cel mai mare producător de blănuri de nurcă, cu 19 milioane de bucăți în fiecare an, potrivit datelor statistice oficiale.

Este totodată gazda celei mai mari case de licitație de blană din lume – Kopenhagen Fur.

În celelalte țări însă, compensațiile oferite de autorități se dovedesc a fi un stimulent eficient pentru închiderea fermelor, care oricum riscă falimentul, în condițiile pandemiei COVID.

”Sper ca situația actuală să fie ultimul cui din coșciug” pentru industrie, spune Swabe.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Comisia Europeană organizează o întâlnire între România şi TikTok în contextul campaniei lui Călin Georgescu. POLITICO: Bruxelles, mediator
Observatornews.ro
Comisia Europeană organizează o întâlnire între România şi TikTok în contextul campaniei lui Călin Georgescu. POLITICO: Bruxelles, mediator
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI