Grupul de Comunicare Strategică a anunțat joi 371 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus, după efectuarea a 27.803 teste – 12.767 de teste RT-PCR (5.320 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.447 la cerere) și 15.036 de teste rapide antigenice.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 52 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 12 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.086.109 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
1.049.156 de pacienți au fost declarați vindecați.
Cele mai multe cazuri au fost confirmate în București – 101, Ilfov – 35 și Suceava – 24. Este prima dată, din 19 mai încoace, când Capitala înregistrează peste 100 de infectări într-o singură zi.
Trei decese COVID
În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP trei decese (un bărbat și două femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din Argeș, Constanța și Vaslui.
Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani și unul la categoria de vârstă peste 80 ani.
Două dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.
Până astăzi, 34.334 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
98 de pacienți la ATI
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 751.
Dintre acestea, 98 sunt internate la ATI, cu două mai multe decât miercuri.
Pe teritoriul României, 1.972 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 880 de persoane se află în izolare instituționalizată.
De asemenea, 63.164 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 76 de persoane.
Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:
- Bilanț COVID 12 august 2021 – 371 de cazuri noi – 27.803 teste
- Bilanț COVID 11 august 2021 – 326 de cazuri noi – 29.302 de teste
- Bilanț COVID 10 august 2021 – 312 cazuri noi – 34.227 de teste
- Bilanț COVID 9 august 2021 – 181 de cazuri noi – 13.340 de teste
- Bilanț COVID 8 august 2021 – 208 cazuri noi – 23.076 de teste
- Bilanț COVID 7 august 2021 – 255 de cazuri noi – 30.131 de teste
- Bilanț COVID 6 august 2021 – 230 de cazuri noi – 27.844 de teste
- Bilanț COVID 5 august 2021 – 244 de cazuri noi – 28.329 de teste
- Bilanț COVID 4 august 2021 – 271 de cazuri noi – 29.748 de teste
- Bilanț COVID 3 august 2021 – 233 de cazuri noi – 33.867 de teste
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro