România a depășit pragul de 1.000 de cazuri înregistrate într-o singură zi. Astăzi, 22 iulie, autoritățile au anunțat 1.030 de cazuri noi de COVID 19 în ultimele 24 de ore. Totodată, s-au efectuat aproape 24.900 de teste, cea mai ridicată valoare de la debutul crizei COVID-19.
Cuprins:
Până astăzi, 22 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 40.163 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
Dintre acestea, 1.030 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind cel mai negru bilanț înregistrat de țara noastră într-o singură zi. Ieri, România a avut 996 de cazuri, la peste 17.200 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost prelucrate cu 7.600 mai multe teste. Mai exact, au fost prelucrate 24.877 de teste. În total, până acum, au fost prelucrate 1.009.273 de teste.
Numărul deceselor este și el ridicat: 27 de decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore.
Conform autorităților, 26 dintre persoanele decedate au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidități.
Ieri, însă, s-a înregistrat un record privind decesele anunțate într-o zi: 36 de morți.
De la începutul crizei, 2.101 de persoane au murit din cauza COVID-19.
Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi:
Începând de astăzi, Grupul de Comunicare Strategică anunță și numărul pacienților retestați pozitiv, iar acum numărul acestora se ridică la 372.
Numărul persoanelor internate la ATI se ridică la 293, în timp ce ieri erau 297.
Până acum, 24.663 de persoane s-au vindecat, dintre care 209 în ultimele 24 de ore. Totodată, 2.693 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile de la depistare.
Potrivit bilanțului, 336 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 213 persoane se află în izolare instituționalizată.