Grupul de Comunicare Strategică a anunțat duminică 2.049 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus, după efectuarea a 7.783 de teste, 5.688 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.095 la cerere.

În ceea ce privește rata de infectare, județul Ilfov se află sub pragul de 6, duminică, cifrele arată o rată de 5,65, în scădere cu 0,3 față de ziua precedentă. Incidența din județ la mia de locuitori rămâne însă cea mai ridicată din țară. Pe locul doi se află Bucureștiul, unde rata de incidență este de 4,01, în scădere cu 0,26 față de ziua de sâmbătă.

După Ilfov și București, al treilea cel mai afectat județ e Timiș, unde rata de infectare este 3,42 – în scădere cu 0,09 față de ziua precedentă.

Între timp, 13 județe se află în scenariul verde.

Județele cu cea mai mică rată de infectare: Harghita (0,41), Gorj (0,66) și Covasna (0,89).

Rata de infectare, în scădere în Ilfov și în București. Care e situația în fiecare județ

Cele mai multe cazuri, în București

În București, duminică, au fost înregistrate cele mai multe cazuri de infectări: 181, în scădere față de ziua precedentă. Pe locul doi în clasament este județul Cluj, cu 169 de cazuri, iar pe locul trei este județul Galați, cu 143 de noi infectări.

În județele Argeș și Caraș-Severin nu au fost înregistrate noi cazuri de coronavirus.

Județele care au cel mai mic număr de infectări raportate în ultimele 24 de ore sunt: Vrancea (2), Prahova (4) și Ialomița (5)

Situația infectărilor cu coronavirus pe județe, astăzi, 27 decembrie

Rata de infectare, în scădere în Ilfov și în București. Care e situația în fiecare județ
Rata de infectare, în scădere în Ilfov și în București. Care e situația în fiecare județ
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.